Galaţi: Liga Studenţilor comemorează victimele Mineriadei

Liga Studenţilor din Universitatea Dunărea de Jos Galaţi va organiza începând de joi, timp de trei zile, o serie de manifestări pentru comemorarea victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990, se arată într-un comunicat transmis de organizaţia studenţească.

Potrivit sursei citate, manifestaţia poartă numele '13-15 iunie - Noi nu uităm' şi cuprinde o serie de acţiuni prin care studenţii vor încerca reproducerea atmosferei tragicelor evenimente din perioada mineriadelor, prin amplasarea unor elemente sugestive - cearceafuri, sârmă ghimpată, stative din lemn - în faţa Corpului Central al Universităţii Dunărea de Jos. 'Cu toate că mecanismul folosit pentru implementarea activităţilor sus menţionate este unul cu o tentă cultural artistică, protagoniştii şi-au propus să atragă atenţia tocmai prin stilul abordat şi să arate că studenţii încă mai păstrează în memorie crimele şi represaliile crunte, împotriva unor manifestanţi paşnici, chiar dacă s-au desfăşurat acum 29 de ani', se spune în comunicat.

Joi, de la ora 20,30 are loc proiecţia filmului 'Fenomenul Piaţa Universităţii' la Campusul Studenţesc Al.I.Cuza, iar de joi până sâmbătă, pe latura estică a Stadionului Portului Roşu şi la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice este prezentată o Expoziţie de poze din perioada mineriadelor. Sâmbătă, va fi depusă o coroană de flori la Monumentul Eroilor din faţa Prefecturii Galaţi. 'Mineriada din 13-15 iunie 1990, este considerată cea mai sângeroasă şi brutală acţiune a minerilor.

Atunci, la Bucureşti, minerii, alături de forţele de ordine, au intervenit pentru a înăbuşi revolta din Piaţa Universităţii. Şi nu au lovit numai în protestatari, ci şi în civili. Cu alte cuvinte, toţi cei care au trecut drept... intelectuali au fost bătuţi, arestaţi în dube de Poliţie la o unitate militară din Măgurele, unde au fost interogaţi', se mai spune în comunicat. Acţiunea este organizată în parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel