Procurorul şef adjunct al Secţiei a II-a din DNA, Mariana Alexandru, a decis începerea urmăririi penale a tuturor funcţionarilor implicaţi în organizarea Galei Bute, scrie Foto: tolo.ro[/caption] „Funcţionarii ministerului au făcut cu ştiinţă afirmaţii inexacte în cuprinsul cererii de decontare, fiind necesară continuarea urmăririi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor responsabile de săvârşirea acestei fapte în forma autoratului, a instigării sau a complicităţii, după caz”, se arată în rechizitoriu.
Potrivit sursei citate, cei care urmează să fie anchetaţi sunt Bogdan Răilean, Alina Ioana Dincă, Carmen Moraru, Mihai Calotă, Alexandru Vasile, Ionela Vasile şi Andreea Grigore, adică cei care au făcut parte din Comisia de negociere care a atribuit firmei Europlus Computers contractul pentru organizarea Galei Bute.
Până în prezent, principalul demnitar anchetat şi supus urmăririi penale a procurorilor DNA este Ion Ariton, fostul ministru al Economiei din Guvernul Boc.
De asemenea, procurorii DNA îşi vor îndrepta atenţia şi către sponsorii evenimentului, reprezentanţii acestora urmând să răspundă întrebărilor ce le vor fi adresate de către anchetatori. Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu