Gabriela Firea, dezinformare Dăncilă: Să își dea demisia

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat, vineri, că directorul general al Companiei de administrare a infrastructurii rutiere, Narcis Neaga, a dezinformat-o cu bună ştiinţă pe prim-ministrul Viorica Dăncilă în ce priveşte depunerea cererii de finanţare la Bruxelles pentru realizarea Centurii ocolitoare, din dorinţa a evita astfel transferul acestui obiectiv la Primăria Capitalei.

'Nu mi s-a părut absolut deloc corect, nici uman, nici profesional, situaţia în care a fost pusă doamna prim ministru Viorica Dăncilă, pentru că domnia sa a fost dezinformată, consider eu, cu bună ştiinţă de către domnul Neaga, director general al CNAIR, care i-a garantat că luni, adică acum câteva zile, va depune la Comisia Europeană cerere de finanţare pentru fonduri nerambursabile necesare continuării lucrărilor la Centura ocolitoare a Capitalei. Lucru total fals. Presa a sunat la Bruxelles, s-au obţinut declaraţii oficiale, nu pe surse, din partea purtătorilor de cuvânt şi specialiştilor. România este departe de a fi în situaţia de a finaliza dosarul necesar depunerii cererii de finanţare pentru centura Capitalei, iar nimeni nu a plătit', a spus Firea, pentru Antena 3.

I-a cerut demisia

Firea a opinat că directorul general al CNAIR ar fi trebuit să îşi dea demisia. 'Mie mi se părea normal ca în secunda doi, domnul Neaga de la CNAIR, care se laudă peste tot că are susţinerea domnului preşedinte al partidului, să îşi dea demisia din două motive: pentru că a dezinformat-o pe doamna prim-ministru (...) şi doi, pentru că ne facem de râs noi, ca ţară', a precizat primarul general. Potrivit lui Firea, în realitate CNAIR a transmis o adresă către Ministerul Fondurilor Europene, anunţând că intenţionează să acceseze fonduri europene pentru acest obiectiv, al cărui dosar nu este finalizat deocamdată. 'Adică o adresă care a circulat între două autorităţi de-ale noastre, în Bucureşti, a fost prezentată această acţiune - a unei scrisori rătăcite între CNAIR şi minister - ca fiind depunerea unei cereri de finanţare', a declarat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel