Gabriela Firea, audiată la PÎCCJ, în dosarul de șantaj al lui Traian Băsescu

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Senatorul Gabriela Firea este audiată, vineri după-amiază, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în dosarul în care îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj. 

Potrivit Mediafax, Gabriela Firea este audiată în acest caz după ce, în 30 decembrie 2014, anchetatorii au redeschis acest dosar, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

Procurorii de la PÎCCJ au redeschis acest dosar, iar cercetările sunt efectuate cu privire la faptele de care este acuzat fostul preşedinte. Anchetatorii urmeză să stabilească dacă urmărirea penală se va extinde şi cu privire la persoană.

Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaș, a declarat, la Antena 3 că audierea purtătoarei de cuvânt a PSD este primul pas în instrumentarea dosarului. Apoi va fi audiat și fostul președinte Traian Băsescu. Întrebat care sunt paşii care vor fi urmaţi în acest dosar, Bolcaş a declarat scurt: "Paşii sunt audiere, instanţă, puşcărie."

Cercetările în acest dosar au fost suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu. PÎCCJ anunţa, în 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele are imunitate. Scandalul a început cu o afirmație a președintelui Traian Băsescu făcută, în direct, la Realitatea TV: "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel