Gabriel Tamaș a dispărut în București

Gabriel Tamaș
Gabriel Tamaș

Fundașul român Gabriel Tamaș este căutat asiduu de stafful lui Hapoel Haifa după ce nu a fost găsit în camera de hotel. Echipa se află în București pentru o partidă amicală cu echipa Rapid.

Stafful echipei Hapoel Haifa au trecut peste incidentul în care a fost implicat fundașul român în urmă cu câteva luni când a fost prins băut la volan și s-a ales cu arest la domiciliu. Coducătorii clubului au decis să-i prelungească contractul lui Gabriel Tamaș (35 de ani).

Hapoel Haifa se află în România, în aceste zile, unde va disputa o partidă amicală cu Rapid. Jucătorii au primit liber şi au ieşit în oraş, la un restaurant de pe Şoseaua Nordului. Ulterior, după ce au petrecut câteva ore în local jucătorii s-au întors în camerele lor, dar Tamaş ar fi rămas în oraş. Duminică dimineață, reprezentanţii clubului au încercat, conform presei din Israel, să-l contacteze pe fundaşul român, dar acesta nu a putut fi găsit.

Patronul echipei, Yoav Katz, a reacţionat cu privire la acest incident: "Momentan nu sunt la antrenament, vizitez Bucureştiul. Am auzit de situaţie, mă voi duce acolo şi vom examina situaţia", a spus patronul lui Hapoel Haifa cel care a decis să îi mai acorde o șansă lui Gabriel Tamaș.

Vezi și: Gabi Tamaş, în arest. Decizia patronului Hapoel Haifa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel