Gabriel Oprea și Mircea Dușa, prezenți la arborarea celui mai mare Tricolor din Harghita

Premierul interimar Gabriel Oprea și ministrul Apărării, Mircea Dușa, au fost prezenți, vineri, de Ziua Drapelului Național, la Miercurea Ciuc, unde a fost înălțat cel mai mare steag românesc din județul Harghita. 
Ceremonia de arborare a celui mai mare Tricolor din Secuime a avut loc în curtea Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.
 
Premierul interimar Gabriel Oprea: De fiecare dintre noi depinde cum construim acest viitor
 
"Onorăm astăzi drapelul României, simbol al statului român național, unitar, independent suveran și indvizibil. Este o mare onoare și mândrie pentru mine ca într-o zi de sărbătoare să particip la Miercurea Ciuc la ceremonia prin care așezăm la loc de cinste unul dintre simbolurile naționale. Niciodată nu voi ezita să afirm că interesul național uneste un popor și dă forță unei națiuni", a declarat premierul interimar Gabriel Oprea, citează B1 TV.
 
Acesta a îndemnat, totodată, pe fiecare român să reflecte la simbolisitica drapelului național, precizând că "prin cinstirea simbolurilor naționale, menținem vie energia noastră ca neam, pentru că de aici ne tragem puterea".
 

26 iunie, Ziua Drapelului Național: Sunteți de acord ca pe steagul României să fie reintrodusă Stema Monarhiei?

 
"Vă îndemn să reflectați la simbolistica drapelului național, la ce reprezintă acesta, la sacrificiu și credință, la trecut și viitor. Și să nu  uitați că de fiecare dintre noi depinde cum construim acest viitor", a mai spus Gabriel Oprea.

"Am adânc înrădăcinata credința că patriotismul și loialitatea față de valorile naționale nu sunt simple vorbe, ci principii solide de viață. Îi apreciez pe cei care își mențin cuvântul dat, pe cei care apără instituțiile fundamentale ale statului, dincolo de interesul personal, și pe cei care, prin faptele lor, garantează viitorul acestei țări. Împreună, indiferent de etnie, religie, ne putem servi țara", a mai spus Oprea, la Miercurea Ciuc.

Ministrul Apărarii, Mircea Dușa: Simbolurile naționale, valori deosebite pentru militari

La ceremonia de la Miercurea Ciuc dedicată Zilei Drapelului Național a participat și ministrul Apărării Mircea Dușa, acesta declarând că drapelul României reprezintă independența, suveranitatea și unitatea poporului român.

"În fiecare an, pe 26 iunie sărbătorim Ziua Drapelului Național. Întreaga țara participă alături de militari și de populație la ceremonii organizate cu această ocazie. Pentru militari, simbolurile naționale, drapelul, imnul, stema, sunt valori deosebite. De altfel militarii poartă pe uniformă tricolorul. Suntem respectați peste tot pentru ce fac militarii noștrii și pentru că poartă în piep și în inimă tricolorul. Drapelul reprezintă independența, suveranitatea și unitatea poporului român", a transmis Mircea Dușa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel