Gabriel Leş, în SUA: Nimeni nu a venit cu aspecte gen corupţie

Gabriel Leș
Gabriel Leș

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, aflat în vizită oficială în Statele Unite ale Americii, a declarat marţi, într-o emisiune televizată, că România este văzută ca un partener serios şi că nimeni nu a ridicat problema corupţiei, chiar dacă în ţară se discută atât de mult pe această temă.

'În discuţiile pe care le-am avut până acum în două zile în Statele Unite cu vreo patru congresmeni şi senatori, niciunul nu mi-a ridicat problema la felul la care se pune în România, corupţie şi aşa mai departe, motiv care pe mine mă face să mă bucur şi să-mi dau seama că ei totuşi consideră România un aliat puternic şi serios şi ei nu se apleacă la chestiunile astea, care până la urmă ţin de lipsa noastră de unitate, din păcate, în interior', a declarat Gabriel Leş, la Antena 3. Ministrul a subliniat faptul că România este privită ca un partener serios pe care se pot baza, precizând că subiectele zilnice de pe agenda publică din România fac mai mult rău. 'Cele mai mari probleme nu le avem neapărat cu partea externă a României, ci cu ceea ce facem în interior. Cu toate acestea, România este privită ca un partener serios, ca un partener care este foarte aplicat pe ceea ce trebuie să facem ca membru cu drepturi depline şi cu obligaţii în structura euroatlantică. Aş vrea să vă spun că niciodată, cu toate discuţiile pe care le-am avut, cu foarte mulţi congresmeni şi senatori din congresul Statelor Unite, niciunul nu mi-a pus problema aşa cum se pune în ţară, din păcate, aşa cum reuşim noi să ne distrugem din interior. (...) Paradoxal, România este privită totuşi ca un partener extrem de serios şi de puternic în zonă şi un partener pe care se pot baza. Repet, nimeni nu a deschis astfel de subiecte pe care noi le avem din păcate zilnic pe agenda publică şi transmit din nou un mesaj de unitate, pentru că lucrurile acestea în interior nu pot face altceva decât să ne slăbească capacitatea noastră de apărare la toate nivelurile, din toate punctele de vedere', a apreciat Leş.

Nu s-a discutat despre corupție 

El a adăugat că nici la întâlnirea de la Bucureşti a miniştrilor apărării nu s-a discutat despre corupţie, toţi oficialii fiind impresionaţi de modul în care s-a prezentat România. 'Toţi colegii, cei 28 de miniştri ai apărării care au venit la ministeriala din Bucureşti din 30 şi 31 (ianuarie - n.r.), au fost extrem de impresionaţi, în cel mai bun sens al cuvântului, de modul în care ne-am prezentat, modul în care am fost pregătiţi (...). Nimeni nu a venit cu aspecte care ţin de agenda publică gen corupţie şi alte chestiuni care ne fac atât de rău în interior. Au fost extrem de impresionaţi, şi aici vorbesc inclusiv de secretarul general Stoltenberg, de doamna Federica Mogherini. Deci, ceea ce se întâmplă se întâmplă doar în interiorul ţării, la noi în ţară şi nu ne face bine deloc. În loc să dăm mâna, să fim uniţi, o societate atât de scindată să ştiţi că de aici se vede foarte prost din punctul ăsta de vedere', a mai spus Leş. Ministrul Apărării a participat marţi, la Washington, la reuniunea informală cu tema 'Provocări curente în sud-estul Europei şi combaterea acţiunilor provocatoare ale Rusiei în regiune', la discuţii fiind prezenţi atât membri ai Congresului Statelor Unite, cât şi înalţi oficiali din statele din sud-estul Europei. 

VEZI ȘI:

Petrea, poză cu Firea și alți politicieni. ”În #echipă”

Firea, nou atac la Dragnea. Ce înseamnă bătaia dintre Mutu și Bădulescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel