Gabriel Berca, fost ministru de Interne, eliberat condiționat

gabriel-berca
gabriel-berca

Magistraţii Tribunalului Vaslui au decis eliberarea condiţionată a fostului ministru de Interne, Gabriel Berca, condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie.

Decizia Tribunalului Vaslui este una definitivă.

"În baza articolului 425 indice 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod de procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 1314/17.10.2018 a Judecătoriei Vaslui, pe care o menţine. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului", se arată pe portalul instanţei vasluiene.

Fostul ministru al Internelor Gabriel Berca a fost condamnat definitiv în anul 2017, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Condamnat inițial în 2016

Iniţial, Gabriel Berca a fost condamnat în mai 2016, de Curtea de Apel Bacău, la trei ani de închisoare, pedeapsă diminuată la doi ani prin decizia Instanţei supreme. Fostul demnitar a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui.

În acelaşi dosar, fostul deputat Mihai Banu a primit trei ani şi jumătate închisoare cu executare, tot pentru trafic de influenţă.

De asemenea, Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, a rămas cu pedeapsa de doi ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă.

Instanţa supremă a menţinut dispoziţiile sentinţei pe latură civilă date de Curtea de Apel Bacău, respectiv confiscarea a câte 92.500 de euro de la Gabriel Berca şi Mihai Banu, iar de la Lucian Banu a sumei de 150.000 de lei.

Ce spune DNA

Procurorii DNA susţin că, în perioada aprilie 2010 - ianuarie 2012, prin intermediul lui Mihai Banu, Gabriel Berca a pretins şi primit, atât pentru sine, cât şi pentru partidul din care făcea parte, PDL, de la omul de afaceri Viorel Rusu (denunţător în dosar) suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator şi preşedinte al PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către Primăria comunei Ardeoani, din judeţul Bacău. Banii erau necesari pentru achitarea unor lucrări de construcţii, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri.

Conform DNA, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Mihai Banu a pretins şi primit, în mai multe tranşe, tot de la Viorel Rusu, suma de 220.000 euro, bani folosiţi atât pentru sine şi pentru Gabriel Berca, cât şi pentru partidul din care făceau parte.

La solicitarea lui Mihai Banu şi a fiului acestuia, Lucian Banu, din cei 220.000 de euro, suma de 150.000 lei a fost remisă de omul de afaceri sub pretextul achiziţionării unui teren.

Vezi și: Gabriel Berca, sentința definitivă ÎCCJ

Fost ministru de Interne şi consilier al lui Băsescu, închisoare cu executare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel