G7 promite să stea alături de Ucraina „atâta timp cât este nevoie”

Liderii G7 au decis să stea alături de Ucraina „atâta timp cât este nevoie”.

Liderii democrațiilor bogate ale Grupului celor Șapte spun că vor fi alături de Ucraina „atâta timp cât va fi nevoie” prin ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei și susținând angajamentele de securitate pentru Kiev într-o înțelegere postbelică.

„Vom continua să oferim sprijin financiar, umanitar, militar și diplomatic și să fim alături de Ucraina atât timp cât este nevoie”, au spus liderii într-un comunicat, conform AlJzeera.

Liderii G7, glume pe seama lui Vladimir Putin. "Ne păstrăm sacourile?"

Liderii statelor membre G7 s-au amuzat duminică pe seama lui Vladimir Putin. Aceștia au glumit pe seama imaginii virile afişate în mod voluntar de preşedintele rus Vladimir Putin, întrebându-se dacă pot să-şi scoată sacoul - sau chiar mai mult - în deschiderea summitului G7 în Germania, relatează Agerpres, citând AFP.

"Ne păstrăm sacourile? Sau le scoatem?", a întrebat premierul britanic Boris Johnson, aşezându-se la masa de lucru din castelul Elmau, în Germania, unde cancelarul Olaf Scholz este gazda summitului G7, care grupează SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Japonia, la reuniune participând şi conducerea UE.

Premierul canadian , Justin Trudeau, a sugerat să se aştepte momentul şedinţei foto oficiale pentru a-şi scoate sacourile, dar Boris Johnson a replicat: "Trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin!". Iar gluma lui a generat altele.

Trudeau: Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol



"Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol", a continuat Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009. Vezi FOTO AICI.

"Echitaţia este un lucru bun", a replicat sobră Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, singura femeie la această reuniune, aparent fără să se pronunţe asupra problemei vestimentare în sine.

"Trebuie să le arătăm pectoralii noştri.", a insistat apoi Boris Johnson.

Participanţii la summit s-au urcat ulterior pe podium pentru tradiţionala fotografie de familie, rămânând în cele din urmă în costum şi scoţându-şi doar cravate (vezi imaginile AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel