VIDEO: Furtună puternică la Cluj-Napoca. Centrul orașului, inundat. Un avion nu a putut ateriza

Foto: captură video Youtube
Foto: captură video Youtube

Vremea severă a dus la inundații rapide pe străzile din municipiul Cluj-Napoca. De asemenea, mai mulți copaci au fost rupți. 

O furtună puternică a inundat în această seară centrul municipiului Cluj-Napoca, în doar 15 minute. Mașinile s-au deplasat cu greu prin apa de câțiva zeci de centimetri. De asemenea, un avion nu a putut să aterizeze la timp, a relatat România TV. 

Inspectoratul Județean pentru Situații de urgență a primit mai multe apeluri prin intermediul numărului unic de urgență 112, iar pompierii au fost solicitați să intervină.

”Sunt înregistrate, până în acest moment, 20 de solicitări pe municipiul Cluj-Napoca, pentru îndepărtarea arborilor căzuți, două solicitări pentru acoperișuri deteriorate și cinci apeluri referitoare la avarii privind afectarea rețelelor de alimentare cu energie electrică”, a anunțat ISU Cluj. 

CITEȘTE ȘI: ANM, avertizări meteo de vreme severă imediată. Localitățile afectate

Cod portocaliu de vreme severă

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această seară o atenționare de tip Cod portocaliu de vreme severă imediată. Atenționarea a fost valabilă până la ora 23:30, pentru localitățile Cluj-Napoca, Aghireșu, Baciu, Căpușu Mare, Chinteni, Gârbău, Sânpaul. 

Au fost așteptate fenomene precum: vijelie puternică, grindină, descărcări electrice frecvente, averse vor depăşi 25...30 l/mp.

Pentru această alertă, autoritățile nu au emis o avertizare RO-ALERT. Reprezentanții ISU Cluj au precizat că o astfel de avertizare este emisă doar în cazul unei alerte de tip Cod roșu.

Avertizările și atenționările meteorologice se actualizează în funcție de durata și gravitatea fenomenelor prognozate. Informările meteorologice se emit în cazul în care fenomenele meteorologice prognozate au potențial de a deveni temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel