Furtună cumplită pe Marea Neagră. Operațiune riscantă de salvare

A fost furtună în Marea Neagră. Valurile au urcat până la 12 metri înălțime. A fost afectat cargoul panamez Basel Express. De 12 ore era în derivă la sud de portul Constanța. 

Directorul adjunct al Căpităniei Zonale Constanţa, Laurenţiu Zanfir, a declarat pentru că după două manevre eşuate de remorcare a cargoului Basel Express, încărcat cu porumb, ce rămăsese fără capacitate de propulsie şi generare a energiei electrice (blackout), comandantul remorcherului GSP King, a reuşit, printr-un procedeu specific şi cu o tehnologie de dragaj subacvatic denumită chain-chasser, să agaţe ancora navei în derivă, ce grapa pe fundul mării şi să remorcheze nava în siguranţă către port, potrivit Agerpres. 

”Toată aprecierea pentru profesionalismul comandantului Eduard Troian, de pe GSP King, care pe o furtună cumplită, cu valuri de 12 m înălţime şi vânt de 120 km/ oră, la o distanţă de doar 1,7 mile maritime (cca 2 km) de ţărm, travers de Eforie Sud, s-a ambiţionat să ducă la bun sfârşit această operaţiune riscantă, de salvare, în cadrul căreia chiar remorcherul salvator lua benzi de către 35-40 grade, înclinându-se periculos pe bordul de sub vânt. Altfel, nu erau mari şanse de salvare a navei şi echipajului, în acele condiţii meteo şi cu situaţia de la bord, în care nava nu putea fi guvernată sau pusă în mişcare", a precizat Laurenţiu Zanfir.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel