FSSDR: Creșterea salariilor bugetarilor, un prim pas spre întoarcerea la normalitate

Plata-salariu
Plata-salariu

Federația Solidaritatea Sanitară din România susține că readucerea salariilor bugetarilor la nivelul anterior anulează împactul măsurii nechibzuite luate de guvernul anterior și consideră că impactul asupra bugetelor CAS și CNAS va fi unul pozitiv, care va asigura bunăstare tuturor românilor, dar și întoarcere la normalitate, informează un comunicat de presă.

”În contextul atâtor dezbateri cu privire la unele măsuri cu iz politicianist și electoral, considerăm că problema readucerii salariilor bugetarilor la nivelul anterior este un gest de dreptate socială ce trebuie înfăptuită. În acest sens, solicităm Guvernului să remedieze greșala imensă pe care a făcut-o anteriorul Guvern, și să reașeze atâția salariați în ierarhia salarială conform pregătirii și muncii depuse de aceștia, limitând astfel impactul atâtor măsuri nechibzuite”, se arată în comunicat.

Reprezentanții federației apreciază că o asemenea măsură este doar un pas ”din mulții pași ce trebuie făcuți pentru a așeza salariații din sistemul sanitar și din punct de vedere salarial în locul pe care-l ocupă în ierarhia socială”.

”Solicitarea noastră este determinată și de faptul că efectele creșterii salariilor au un impact pozitiv inclusiv asupra bugetelor C.A.S. și C.N.A.S., beneficiind de ea pe această cale toți românii. Creșterea salariilor, sporind contribuțiile la sănătate, va reduce un dram din imensul deficit de finanțare al acestui sistem. De asemenea, considerăm că pe fondul actualelor deficite ale bugetului C.A.S. măsura reducerii contribuțiilor la acest buget ar accentua dezastrul sistemului public de pensii. Sub sloganul sprijinirii investitorilor și micilor întreprinzători în ultimii 5 ani s-au tot redus contribuțiile la bugetele C.A.S. și C.N.A.S., singurul efect constituindu-l creșterea averilor unora și accentuarea dificultăților celor care depind într-o măsură considerabilă de cele două bugete. Am asistat astfel la periclitarea pensiilor și sănătății populației de dragul unor investitori care-și trimit profitul în alte țări și nu creează noi locuri de muncă”, se mai susține în document.

Potrivit acestuia, sindicaliștii din Sănătate estimează ”că impactul reducerii contribuției C.A.S. asupra salariaților din sectorul privat ar fi nesemnificativ și incomparabil mai mic decât cel rezultat în urma creșterii puterii de cumpărare a bugetarilor” și ”speră ca acesta să fie primul pas din așteptata întoarcere la normalitate, refăcând astfel orizontul de speranță al românilor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel