Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

FSLI atrage ATENȚIA și cere vaccinarea cu prioritate a personalului din educație

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) îi solicită ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să asigure cadrul legal prin care angajații din sistemul de educație să beneficieze, la cerere, de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate.

FSLI cere vaccinarea cu prioritate a personalului din educație după ce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că au fost achiziționate până în prezent 3 milioane de doze de vaccin și cadrele didactice ar trebui să fie incluse în categoria de risc privind persoanele care vor beneficia în acest an de vaccin.

„Atragem atenția asupra faptului că, prin natura profesiei, salariații din învățământ sunt expuși suplimentar îmbolnăvirii și pot deveni la rândul lor surse de infectare a populației școlare cu virusul gripal. Cu atât mai mult, vă reamintim că, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2 și a apropierii sezonului rece, apariția simptomelor specifice virozelor respiratorii (de exemplu, tuse, febră, probleme respiratorii) sau a altor simptome de boală infecţioasă (de exemplu, vărsături, diaree, mialgii, stare general modificată), însoţite sau nu de creşteri de temperatură, vor conduce la izolarea la domiciliu a salariaților respectivi”, spun sindicaliștii într-un comunicat transmis miercuri.

Reprezentanții FSLI spun că prin vaccinarea antigripală a personalului din educație vor putea fi evitate blocajele activității educative, din cauza declanșării scenariului roșu, generat de incertitudini privind infectarea sau nu cu virusul SARS-CoV-2.

„Considerăm că Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să organizeze o campanie națională de vaccinare a angajaților din sistemul de învățământ, la solicitarea acestora, prin intermediul cabinetelor medicale școlare, acolo unde acestea există. În acest fel vaccinarea va fi realizată mult mai rapid, fără ca medicii de familie să fie suprasolicitați”, mai spun sindicaliștii.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.23
YesMy