Franța cere eliberarea ”prizonierului politic” Mohamed Morsi

franta morsi dece
franta morsi dece

Franța rupe tăcerea în chestiunea debarcării președintelui egiptean Mohamed Morsi de către armată și cere eliberarea liderului Frăției Musulmane. Ministrul de Externe francez, Laurent Fabius, a solicitat, marți, eliberarea prizonierilor politici, inclusiv a lui Morsi, la câteva ore de la întrevederea șefei diplomației de la Bruxelles, Catherine Ashton, cu fostul președinte de stat.

”Condamnăm brutalitatea. Facem apel la dialog. Situația este foarte critică în Egipt. Ar trebui să revină pe un drum democratic și să respingă violențele”, a spus Fabius, citat de Le Monde. Pentru ministrul francez, ”președintele Morsi a fost ales în condiții normale, dar multe persoane au avut sentimentul că acesta a dorit să forțeze un marș islamic și că economia este într-o situație catastrofică”, motiv pentru care a fost debarcat. Diplomatul Hexagonului a explicat că țara sa nu a descris incidentele din Egipt cu sintagma ”o lovitură de stat legitimă”, pentru că asta ar fi implicat ajutor internațional pentru Cairo, într-un moment în care nu e de dorit să se complice și mai mult situația economică.

Catherine Ashton a vizitat un Morsi ”plin de speranțe”

Morsi nu a apărut niciodată public de când a fost luat în custodia armatei. El a fost pus sub acuzare recent și urmează să fie transferat la închisoarea Torah. Catherine Ashton l-a vizitat astăzi pe Morsi, dând asigurări că liderul Frăției Musulmane are acces la informații. Înaltul Reprezentant al UE a precizat că a avut o discuție prietenească, deschisă și directă cu Morsi.

Susținătorii președintelui decăzut din funcție susțin că vor continua protestele la Cairo până la „revenirea la legitimitatea constituţională”. Ei promit că vor organiza, miercuri, proteste de amploare, ce vor viza sediile instituțiilor militare. Autoritățile au răspuns prin avertizări și promit că vor da o replică decisivă și fermă protestatarilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel