Franța, în stare de alertă înainte de EURO 2016

Cu doar o săptămână înainte de începerea Campionatului European, Franța este lovită de inundații.

Fluviul Sena şi-a ieşit din matcă, nivelul apei depăşind cu 4,3 metri cotele normale. De asemenea, circulația a fost restricționată și mii de persoane au fost evacuate. 

Cele mai mari probleme sunt în Paris și în suburbiile acestuia. Zeci de localităţi din jurul capitalei Franței sunt sub apă, iar mii de oameni au fost evacuaţi.

Centrul orașului Nemours, situat în sudul Parisului, a fost evacuat din cauza unei creșteri excepționale a nivelului râului Loing, un afluent al Senei, scrie Agerpres. În departamentul Loiret a căzut în trei zile o cantitate de apă echivalentă cu o lună și jumătate de precipitații, iar castelul Chambord, vizitat anual de un număr mare de turiști, era izolat miercuri seară în mijlocul apelor. Elevii din această regiune nu au mers la școală astăzi. 

În Paris, nivelul Senei a depășit 4,37 metri și specialiștii spun că ar putea ajunge până la 5,10-5,70 metri. Acest lucru nu va provoca daune semnificative, au precizat autoritățile, dar transportul a fost afectat. Navele nu mai circulă pe Sena și mai multe șosele au fost închise.

În continuare, opt departamente au intrat în alertă galbenă în timp ce două au rămas sub alertă roșie.

Potrivit meteorologilor francezi, luna care tocmai s-a încheiat a fost luna mai cu cele mai multe precipitaţii de când au început statisticile, acum 150 de ani.

Vremea se anunță, în continuare, ploioasă în Franța. 

Până la acest moment, 2.400 de persoane au fost deja evacuate și peste 1.200 de pompieri au fost mobilizați de autorități pentru a se asigura că nu vor fi incidente grave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel