FOTO: Marș în amintirea victimelor incendiului de la Colectiv, în București

Bucureștenii au participat la un marș de comemorare pentru victimele de la Colectiv, la șapte ani de la tragedie.

Câteva zeci de persoane au participat la un marș în memoria celor 65 de victime care și-au pierdut viața în urma incendiullui de la Colectiv. Vedeți pozele de la eveniment apăsând pe galerie.

Slujbe de pomenire au fost organizate astăzi în memoria victimelor de la Colectiv. Zeci de persoane au participat duminică la slujbele de pomenire oficiate în memoria victimelor din Clubul Colectiv, în curtea bisericii Sfântul Nicolae - Broşteni, dar şi în faţa fostei hale a fabricii Pionierul, unde a avut loc incendiul din 30 octombrie 2015.

De la ora 12.00, în curtea Bisericii Sfântul Nicolae - Broşteni, un sobor format din opt preoţi a oficiat slujba de parastas, în faţa monumentului, dar şi a troiţei dedicate celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de acum şapte ani. La monumentul respectiv a fost depusă şi o coroană de trandafiri albi din partea Patriarhului Daniel.

De la ora 13.00, a fost oficiată o slujbă de pomenire şi în faţa fostului club Colectiv. Tot aici au fost aşezate şi portretele celor 65 de victime ale incendiului. De la ora 18.00, rudele şi prietenii celor care au murit în tragedia din octombrie 2015 vor purta aceste portrete până la Parchetul General, în cadrul unui protest organizat de Corupţia ucide, Iniţiativa România şi Geeks For Democracy. Organizatorii critică faptul că "Dosarul #colectiv a fost instrumentat superficial, tergiversat, scindat", iar problema sistemului sanitar, a paturilor şi spitalelor pentru arşi, a infecţiilor nosocomiale "este departe de a fi rezolvată" după şapte ani. Totodată, "încă este permisă funcţionarea spaţiilor publice fără asigurarea protecţiei împotriva incendiilor şi situaţiilor de urgenţă", scriu organizatorii protestului, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel