Fostul preşedinte armean, Robert Kocearian, aflat în închisoare, felicitat de Putin: Sunteţi un adevărat prieten al Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis sâmbătă o felicitare fostului preşedinte armean Robert Kocearian, aflat în prezent în arest preventiv la Erevan.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis sâmbătă o felicitare cu ocazia zilei de naştere fostului preşedinte armean Robert Kocearian, aflat în prezent în arest preventiv la Erevan după ce a fost inculpat pentru complot împotriva ordinii constituţionale şi luare de mită, relatează agenţia EFE.

Felicitările mele sincere cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani, a scris Putin în telegrama publicată pe pagina web a Kremlinului. Preşedintele rus menţionează în text că, în perioada când a condus Armenia, Robert Kocearian a câştigat un respect meritat în rândul compatrioţilor săi şi în străinătate şi şi-a adus o contribuţie semnificativă pentru dezvoltarea Armeniei actuale, precum şi pentru securitatea şi stabilitatea în Transcaucazia. Ştim că sunteţi un adevărat prieten al Rusiei, că aţi făcut multe pentru consolidarea relaţiilor între statele noastre aliate, mai scrie Putin în mesajul său pe care-l încheie urându-i fostului preşedinte armean sănătate şi voinţa.

Fostul preşedinte al Armeniei, acuzații grave

Preşedinte al Armeniei între 1998 şi 2008 şi considerat un prorus, Robert Kocearian se confruntă cu mai multe capete de acuzare, dintre care cel mai grav este 'răsturnarea ordinii constituţionale', adică lovitură de stat, pentru că, potrivit acuzării, a trucat alegerile prezidenţiale din 2008 în favoarea aliatului şi succesorului său desemnat, Serzh Sargsyan. El mai este acuzat şi pentru că ar primit trei milioane de dolari mită pentru a facilita vânzarea către o firmă străină a unei companii armene care deţinea licenţe de extracţie.

După alegerile din 2008, confruntări violente au avut loc între poliţie şi susţinătorii opoziţiei învinse, care au denunţat fraude la urne. Opt manifestanţi şi doi agenţi de poliţie au fost ucişi atunci.

În pofida acestor violenţe, Serzh Sargsyan a rămas la conducerea Armeniei până în aprilie 2018, când a fost forţat să demisioneze după mai multe săptămâni de manifestaţii organizate de Nikol Pashinyan, în prezent prim-ministru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel