Fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, la DIICOT

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub urmărire penală în dosarul Rompetrol II.

Tot astăzi și fostul ministru Dan Ioan Popescu a fost prezent la DIICOT.

Înainte de a intra în sediul DIICOT, Dan Ioan Popescu, ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2003 - 2004, a spus că nu îi este teamă de ancheta procurorilor, desfăşurată în dosarul în care patru foşti demnitari sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.

"Am văzut o ştire, pe un site, după 10 ani că sunt chemat la DIICOT. Este tot ceea ce ştiu", a declarat Dan Ioan Popescu, întrebat de jurnalişti cum a primit vestea că s-a încuviinţat urmărirea penală în cazul său.

El a precizat că nu a existat o înţelegere cu Dinu Patriciu pentru promovarea OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice.

Întrebat dacă a vorbit vreodată în mod direct cu Dinu Patriciu, Dan Ioan Popescu a negat.

"Preşedintele cred că joacă rol de primar, pentru că vizează orice. Deci, eu nu cred că preşedintele citeşte ceea ce vizează", a fost de părere fostul ministru.

[citeste]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel