€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Fostul ministru de Externe al Chinei, demisie din postul de deputat
Autor: Sonia Baciu

fostul-ministru-de-externe-al-chinei--demisie-din-postul-de-deputat_22321800 FOTO: Captura video Twitter @TaiwanPlus News
 

Fostul ministru de Externe al Chinei, eliberat brusc din funcție, după numai 7 luni de la numire, și-a dat demisia din postul de deputat.

Qin Gang, fostul ministru chinez de externe, eliberat brusc din funcție anul trecut și care nu a fost văzut în public de luni de zile, a ”demisionat” din postul său de deputat, potrivit agenției oficiale de presă Xinhua, preluată de AFP, scrie Agerpres,

Qin Gang, în vârstă de 57 de ani, considerat un apropiat al președintelui Xi Jinping, a preluat conducerea Ministerului de Externe în decembrie 2022, însă la numai șapte luni de la numire a fost eliberat din funcție, această decizie fiind una surprinzătoare, pentru care autoritățile chineze nu au dat nicio justificare.

Qin Gang și-a păstrat, însă, titlul de reprezentant în Parlament, un organism sub controlul Partidului Comunist de guvernământ.

”Demisia lui Qin Gang a fost acceptată”, a raportat marți laconic agenția oficială de știri Xinhua.



Acest anunț a fost făcut înainte de începerea săptămâna viitoare, la Beijing, a ședinței anuale a Parlamentului chinez, care reunește aproximativ 3.000 de deputați ai Congresului Național al Poporului.

”Rocadă” la nivel înalt

Wang Yi, care înainte de Qin Gang a fost ministru de externe al Chinei, a revenit în această funcție după înlăturarea celui din urmă. Wang Yi, de altfel cel mai înalt responsabil al relațiilor diplomatice ale Partidului Comunist Chinez, este ca atare adevăratul șef al diplomației chineze.

Citește și: China și Brazilia promit să consolideze relațiile de dezvoltare și să extindă cooperarea în domeniile emergente

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Alegeri primar București 2025: Pe cine ați votat?
C. Drulă
D. Băluță
G. Burcea
C. Ciucu
A. Ciceală
L. Florea
Gh. Macovei
O. Crețu
M. Lasca
R. Lazăr
A. Alexandrescu
D. Trifu
Gh. Nețoiu
A. Negrotă
F. Titian
Trimite răspunsul
x close