Fostul ministru Andrea Leadsom: Voi căuta să obţin un Brexit ordonat

Eduard Pascu / 10 iun 2019 / 12:13 Salveaza PDF Comentarii
Brexit
Descriere foto: Brexit

Fostul ministru britanic pentru relaţia cu parlamentul Andrea Leadsom, candidată la şefia Partidului Conservator, a anunţat luni că va căuta să obţină o ''ieşire ordonată'' a ţării sale din Uniunea Europeană la 31 octombrie, transmite Reuters.

Leadsom a spus că este foarte improbabil ca Uniunea Europeană să acorde o nouă amânare după data de 31 octombrie, astfel că Londra şi Bruxellesul ar trebui să agreeze acele părţi al acordul de retragere care pot fi ratificate de parlamentul britanic.

Acordul de retragere, negociat de Theresa May şi UE, a fost respins deja de trei ori de Camera Comunelor (camera inferioară a legislativului britanic).

Întrebată despre o promisiune a favoritului la şefia conservatorilor, fostul ministru de externe Boris Johnson, de a reduce impozitele pe profit şi de a ridica nivelul de la care se aplică impozite ridicate, Andrea Leadsom a spus că vor fi imposibil de adoptat schimbări fiscale în actualul parlament britanic.

În afară de Andrea Leadsom şi Boris Johnson, în cursa pentru succesiunea Theresei May la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului au mai intrat ministrul mediului Michael Gove, fostul ministru pentru Brexit Dominic Raab, ministrul de interne Sajid Javid, actualul ministru de externe Jeremy Hunt, ministrul pentru relaţii internaţionale Rory Stewart, actualul ministru pentru Brexit James Cleverly, ministrul sănătăţii Matt Hancock, ministrul muncii Esther McVey şi ministrul locuinţelor Kit Malthouse. 

Vezi și: Începe bătălia pentru șefia Partidului Conservator din Marea Britanie


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27