Fostul director al SIE Rusia şi fostul vicepreşedinte Gazprombank, morţi. Decese suspecte la Moscova

Fotografie creată de Lubov Tandit, de la Pexels
Fotografie creată de Lubov Tandit, de la Pexels

Doi oficiali importanţi din Rusia au fost găsiţi morţi la Moscova. Circumstanţele în care aceştia şi-au pierdut viaţa nu sunt foarte clare. 

Fostul vicepreşedinte al Gazprombank a fost găsit decedat în apartamentul său din Moscova.

Potrivit agenţiei ruse de presă TASS, Vladislav Avaev, în vârstă de 51 de ani, şi-ar fi ucis soţia și fiica după care şi-a luat viaţa. Soția sa, Elena, avea 47 de ani, iar fiica, Maria, doar 13 ani.

În aceeaşi zi, presa din Federaţia Rusă a anunţat decesul fostului director al Serviciului de Informaţii Externe, din perioada 1996-2000.

Vyacheslav Trubnikov, "spionul lui Putin", avea 77 de ani. Autorităţile de la Moscova au confirmat moartea acestuia, fără, însă, să specifice și cauza.

Trubnikov a fost şi ambasador 

Vyacheslav Trubnikov a absolvit Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova în 1967 și a început să lucreze pentru KGB. Între 1971-1977 a lucrat în India sub acoperirea unui corespondent al RIA Novosti.

Între 1984-1990 a lucrat în Bangladesh și India, iar între 1990-1991 a fost șeful Departamentului Asiei de Sud-Est al KGB. În ianuarie 1992 a devenit primul adjunct al directorului Serviciului rus de Informații Externe Evgheni Primakov.

Între ianuarie 1996 - mai 2000 a fost director al Serviciului de Informații Externe. Din iunie 2000 până în iulie 2004 a lucrat ca prim-adjunct al ministrului de externe al Rusiei. La 29 iulie 2004 a fost numit de Vladimir Putin în funcția de ambasador al Rusiei în India, scrie Antena3.ro.

Brigada care a comis crimele de la Bucea va primi un titlu onorific de la Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a acordat un titlu onorific unei brigăzi acuzate de Ucraina de comiterea de atrocități în orașul Bucea, anunță BBC, citat de Mediafax. 

Un decret semnat de Vladimir Putin a acordat Brigăzii 64 de pușcași motorizați titlul de „Gărzi" pentru „eroismul și vitejia în masă, tenacitatea și curajul" membrilor săi.

Ucraina afirmă că peste 300 de civili au fost uciși de ruși la Bucea, în timp ce Rusia neagă orice implicare.

De asemenea, Vladimir Putin a semnat un decret care stabilește plata unei sume suplimentare de 5 milioane de ruble (62.000 de dolari) dacă un polițist de frontieră rus moare în timp ce servește la granița ucraineană, precum și la granițele regiunilor Donețk și Luhansk.

Măsura a fost luată „pentru a oferi măsuri suplimentare de sprijin social personalului de serviciu al agențiilor de frontieră ale Serviciului Federal de Securitate și membrilor familiilor acestora", a precizat Tass, agenția de presă de stat din Rusia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel