Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Fostul deputat Mugurel Surupăceanu, trimis în judecată

Fostul deputat Mugurel Surupăceanu a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Craiova al DNA pentru instigare la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, faptele fiind comise în perioada în care ocupa funcţia de prefect al judeţului Gorj.

'Prezentul dosar s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul de corupţie instrumentat de DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, finalizat prin emiterea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a mai multor inculpaţi la data de 3 iulie 2007', se precizează într-un comunicat al DNA, potrivit Agerpres.

În dosarul din 2007 au fost deferiţi justiţiei mai mulţi foşti directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, printre care şi fostul director general Ion Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Faptele care i se impută lui Mugurel Surupăceanu în noul dosar ar fi fost comise, potrivit procurorilor, în perioada iulie 2003 - decembrie 2004.

'Inculpatul Surupăceanu Mugurel, prefect al judeţului Gorj, l-a determinat pe administratorul unei societăţi comerciale să participe şi să câştige licitaţia organizată de Romsilva la data de 27 august 2004, privind achiziţionarea unui utilaj sub denumirea de 'buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile'. Întrucât societatea respectivă nu îndeplinea condiţiile pentru a putea participa la licitaţie, administratorul acesteia a interpus o altă societate în încheierea contractului cu RNP Romsilva', se arată în comunicatul DNA.

Procurorii mai susţin că, în urma adjudecării licitaţiei, administratorul societăţii interpuse a vândut utilajul la un preţ supraevaluat de peste 8,6 miliarde de lei vechi, echivalentul a 243.720 de euro la momentul respectiv. Suma a fost virată de Romsilva pe 16 decembrie 2004 societăţii interpuse, care la rândul ei a transmis-o integral societăţii care a deţinut iniţial utilajul respectiv.

'Beneficiarul real al întregii sume a fost inculpatul Surupăceanu Mugurel, care era administratorul în fapt al acestei din urmă societăţi. Probatoriul administrat a arătat că achiziţia utilajului a avut loc în condiţiile nerespectării legislaţiei privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum şi cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum şi a regulamentului intern al RNP Romsilva', se mai precizează în comunicat.

Anchetatorii au apreciat că produsul achiziţionat a fost inutil şi necorespunzător calitativ, având în plus un adaos de 1.744%, paguba provocată Romsilva ridicându-se la 8.685.695.760 de lei vechi, sumă cu care regia s-a constituit parte civilă.

'Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 USD în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul BNR leu/ dolar din ziua cumpărării - 10 decembrie 2004). Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcţia Silvică din Călăraşi şi Dâmboviţa constatându-se că prezenta serioase deficienţe tehnice, dificultăţi în manipulare şi exploatare. Deficienţele au fost constatate atât înainte de efectuarea plăţii, cât şi după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuinţare', au concluzionat procurorii DNA. După finalizarea rechizitoriului, dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Gorj.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy