DNA l-a trimis în judecată pe fostul director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Băneasa, Sorinel Ciobanu, şi pe avocatul Bogdan Năstase, în legătură cu un schimb de terenuri, caz în care a fost vizat şi social-democratul Miron Mitrea.
În legătură cu acest dosar, era cercetat de procurori şi fostul ministru Miron Mitrea, care este acuzat de Aviaţia Utilitară că nu pus în aplicare o hotărâre judecătorească în legătură cu un teren. Iniţial, procurorii au dat neîncepere a urmării penale în cazul Mitrea, după care instanţa a decis redeschiderea anchetei.
Cercetările au fost separate, însă, pentru fosta conducere a Aeroportului Băneasa.
Astfel, prejudiciul calculat de anchetatori în acest ultim caz se ridică la patru milioane de euro în dauna societăţii naţionale Aeroportul Internaţional Bucureşti - Băneasa, în acelaşi dosar mai fiind trimişi în judecată Mihaela Olivia Iacob, fostă şefă a Serviciului Juridic, Florin Fulger - director tehnic al aeroportului, Oana Ţone, fost director economic, şi Luiza Bulat, lucrător comercial în cadrul Serviciului contractări.
Toţi aceştia sunt acuzaţi de abuz şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, la data de 13 decembrie 2004, a fost încheiat un contract de schimb de terenuri între SN Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa şi Bogdan Năstase.
Potrivit contractului, SN AIBB SA dădea un teren în suprafaţă de 23.392 mp, situat în intravilanul municipiului Bucureşti cu ieşire la DN1- Şoseaua Bucureşti-Ploieşti , în zona comercială Băneasa, primind în schimb un teren cu suprafaţa de 25.000 mp situat în localitatea Voluntari.
"Deşi terenul dat la schimb se afla într-o zonă cu o valoare de piaţă substanţial mai ridicată decât cel primit, cei cinci inculpaţi reprezentând SN AIBB nu au prevăzut în contract plata unei sulte (diferenţa dintre valoarea celor două terenuri) în sarcina inculpatului Năstase Iulian Bogdan, prejudiciind în acest fel societatea cu suma de 4.273.472 euro", se arată în comunicatul de presă al DNA de miercuri.
În perioada premergătoare încheierii contractului de schimb, Sorinel Ciobanu, în calitate de director general al societăţii, ar ascuns reprezentanţilor Ministerului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului (acţionar majoritar) faptul că Bogdan Năstase nu era proprietarul terenului de 25.000 mp, ar fi prezentat documente referitoare la o situaţie nereală şi ar fi încheiat contractul de schimb cu încălcarea hotărârilor Consiliului de administraţie şi ale Adunării generale a acţionarilor, în condiţiile în care situaţia juridică a terenului dat la schimb nu era clarificatăm, susţin procurorii.
"În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Iacob Mihaela Olivia, Ţone Antonela Oana, Bulat Luiza Maria şi Fulger Florin Paul aceştia, în virtutea atribuţiilor de serviciu, au semnat contractul de schimb de terenuri cu încălcarea hotărârilor Adunării generale a acţionarilor şi ale Consiliului de Administraţie (situaţia juridică a terenului dat la schimb nu era clarificată, nu s-a făcut o evaluare a terenului, iar beneficiarul acestuia nu a fost obligat la plata unei sulte)", se mai arată în comunicatul de presă al DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu