Fost şef al serviciului spaţial israelian, declaraţie BOMBĂ. "Extratereştrii există"

extraterestri
extraterestri

Haim Eshed, general în rezervă şi profesor universitar, şef al programului israelian de securitate spaţială între 1981 şi 2010, susţine că extratereştrii există. 

Eshed susţine că există chiar şi o „Federaţie Galactică”. Potrivit generalului în rezervă, actuala cooperare dintre extratereştri şi americani include şi o bază subterană pe Marte.

Fostul oficial israelian mai spune că Donald Trump cunoaşte acest lucru şi a fost foarte aproape să dezvăluie existenţa extratereştilor, însă Federaţia Galactică nu l-a lăsat să facă acest lucru.

Potrivit lui Haim Eshed, existenţa extratereştrilor este ţinută în secret deoarece „umanitatea nu este pregătită” pentru o astfel de veste. Lumea are nevoie „să evolueze şi să ajungă la un stadiu în care vom înţelege ce sunt spaţiul şi navele spaţiale”, a declarat el.

Haim Eshed face aceste declaraţii cu ocazia ultimei sale cărţi pe acest subiect. În opinia sa, lumea este mai pregătită acum să accepte existenţa extratereştrilor. „Dacă ieşeam acum cinci ani şi vorbeam despre asta, aş fi fost spitalizat”, a declarat generalul în rezervă, conform Adevărul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel