Fost prorector la Universitatea „Spiru Haret'', condamnat pentru luare de mită. Student: În fiecare iarnă i-am trimis câte un porc

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Fostul prorector al Universității „Spiru Haret”, Eduard Ionescu, a fost condamnat după ce a luat șpagă de la studenți.

Eduard Ionescu, fost prorector al Universității "Spiru Haret", a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită, trafic de influență și folosirea de informații care nu sunt destinate publicității. Acesta nu va ajunge însă după gratii pentru că a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu anchetatorii, transmite Pro TV.

Astfel, fostul prorector, a fost condamnat acum după ce, în urmă cu 5 ani, a luat mită de la studenți pentru a-i ajuta să promoveze examenele. Astfel, procurorii DIICOT au constatat că Eduard Ionescu, unul dintre cei șase prorectori ai Universității "Spiru Haret" a luat ca șpagă bani, ceasuri de lux, țuică, vin și chiar și porci. Studenții ofereau toate aceste "cadouri" ca să treacă examenele restante sau pe cele de licență.

"Pe parcursul celor trei ani de facultate și totodată până în iarna anului 2019, în fiecare iarnă i-am trimis prorectorului câte un porc, și, după caz, 20 l de țuică, 30 l de vin și sume de bani care variau între 1000/1200 și 2000 de lei", a mărturisit Tiberiu Gabor, unul dintre foștii studenți ai Universității "Spiru Haret".

VEZI ȘI: Prorectorul Universităţii Spiru Haret, arestat preventiv. Judecătorii au admis cererea DIICOT

Convorbire interceptată de procurori: "De ce nu mi-ai zis, ca să te strâng în brațe, să te iau să te arunc"

O studentă a povestit că i-a făcut cadou un ceas inteligent, iar o interceptare făcută de procurori arată că fostul prorector a fost chiar emoționat de gestul acesteia.

VEZI ȘI: Dosarul „Spiru Haret". Ce și cât ofereau studenții pentru obținerea diplomelor

"-Sărut-mâna mult de tot! De ce nu mi-ai zis, ca să te strâng în brațe, să te iau să te arunc, să te... nu știu, să...

-Păi... eu am vrut să fie surpriză până la capăt, până ai zis tu că nu vrei maro.

-Să îți dea Dumnezeu sănătate. Sărut-mâna.

-Și vouă la fel. Îți mulțumesc foarte mult pentru tot și... ți-am zis, asta e de iubire, de prietenie, de ce vrei tu, și nu îs prostii. Mi-a făcut mie plăcere.

-Ei, păi da' e... lasă plăcerea, că nu e... aveți și voi cheltuielile, și așa au fost mari acum, și așa... așa...", este convorbirea dintre studenta respectivă și Eduard Ionescu, potrivit interceptării procurorilor.

Dosarul a ajuns într-un final la DNA, iar acuzați de corupție au fost și unii dintre studenți. Totodată, în cadrul acestui dosar a fost condamnat și un consilier al unui fost ministru al Tineretului, tot cu suspendare, pentru că și el a avut un acord de recunoaștere a vinovăţiei.

Eduard Ionescu va munci timp de 60 de zile în folosul comunității. Totodată, instanța decis confiscarea sumelor de 4.200 de euro și aproape 40.000 de lei, bani găsiți la perchezițiile făcute acasă la fostul prorector.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel