Fost PRIMAR, reținut de DNA. Acuzațiile procurorilor

Prorucorii DNA l-au reținut, miercuri seară, pe un fost primar, pentru 24 de ore. El este acuzat de fapte pe care le-ar fi comis în timpul mandatului. 

Ioan Rădulescu, primar al comunei Copăceni, județul Ilfov, la data faptelor, este acuzat de DNA de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. 

În martie 2008, Ioan Rădulescu, în calitate de primar, pretins și primit de la un denunțător 150.000 de euro, urmând ca în schimb să intervină la membrii Comisiei Locale de Fond Funciar Copăceni, al cărui președinte era, pentru ca suprafețe de teren ale unor persoane care aveau titluri de proprietate și care intenționau să vândă terenurile, să fie poziționate una lânga alta în cadrul unui plan parcelar. Apoi, terenurile urmau să fie alipite pentru a ajunge la cumpărătorul care i-a dat banii, devenit denunțător în dosar. Scopul era obținerea unei suprafețe de 10-20 de hectare de teren agricol. 

Până-n octombrie 2015, acest lucru nu s-a întâmplat și Ioan Rădulescu, deși nu mai era primar, a promis că intervine pe lângă actualii membrii ai Comisiei pentru a definitiva planul parcelar conform înțelegerii din 2008. Astăzi, fost primar ajunge în fața Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel