Un fost consilier al lui Barack Obama la Casa Albă a fost inculpat pentru activităţile sale de lobby în favoarea Ucrainei, devenind joi primul democrat pus sub acuzare în cadrul anchetei ruse desfăşurate de procurorul special Robert Mueller, transmite AFP.
Potrivit punerii sub acuzare anunţate de Departamentul Justiţiei, Gregory Craig, un jurist de 74 ani, va trebui să răspundă în faţa instanţei pentru "declaraţii false" şi "disimularea de informaţii".
Robert Mueller a anchetat aproape doi ani asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
Inculparea lui Gregory Craig se referă, potrivit presei americane, la activităţi întreprinse împreună cu guvernul ucrainean în 2012 - alături de lobbystul Paul Manafort - după plecare consilierului de la Casa Albă, când s-a alăturat cabinetului Skadden, Arps, Slate, Meagher & Flom.
El a demisionat în aprilie 2018 în urma unei anchete privind acest cabinet londonez ce ar fi ignorat obligaţia de a înregistra lobbyştii săi străini.
Paul Manafort, fost director de campanie al lui Donald Trump, a fost condamnat la un total de şapte ani şi jumătate de închisoare pentru diverse fraude.
Gregory Craig riscă până la cinci ani de închisoare pentru fiecare din cele două capete de acuzare şi o amendă de aproximativ 250.000 de dolari.
Într-un comunicat dat publicităţii cu o zi înainte de a fi pus sub acuzare, avocaţii săi au afirmat că Gregory Craig este nevinovat.
După 22 de luni de anchetă, procurorul Mueller a transmis la 22 martie un raport de aproape 400 de pagini ministrului american al justiţiei care a publicat două zile mai târziu un rezumat al principalelor concluzii.
În acest dosar, au fost puse sub acuzare 34 de persoane, printre care şase colaboratori apropiaţi ai lui Donald Trump.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu