Fost cancelar german: Europa, în prag de război

Fostul cancelar federal al Germaniei, Helmut Schmidt (1974-1982), ese îngrijorat de perspectiva unui nou război în Europa și compară situația actuală cu criza rachetelor cubaneze din timpul Războiului Rece.

Social-democratul vede criza din Ucraina drept o amenințare serioasă la adresa păcii din Europa. "Pentru prima oară de la aparenta terminare a Războiului Rece apare din nou la orizont posibilitatea unui război", scrie Schmidt în revista Time. "Mărturisesc îngrijorarea mea crescândă".

Fostul cancelar german critică conducerea Uniunii Europene în aceeași măsură în care îl critică pe liderul rus Vladimir Putin. Acțiunie lui Putin, dar și cele ale NATO și UE, "sunt de natură să pună în pericol siguranța ambelor părți".

Helmut Schimdt compară actuala situație cu criza rachetelor cubaneze din 1962, când liderul sovietic Nikita Hrușciov a instalat proiectile nucleare în Cuba. "Pentru că acele rachete amenințau securitatea Statelor Unite ale Americii, întreaga lume a fost în pragul unui al treilea război mondial".

Nici Barack Obama și nici Putin nu vor război, la fel și europenii - dar poate trebuie să ne temem de această posibilitate, mai scrie fostul cancelar.

Schmidt nu se așteaptă la o retragere totală a rușilor din peninsula Crimeea. "Anexarea Crimeei este ireversibilă", spune el.

Raport geostrategic: flota rusă, îndreptată și împotriva României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel