Fost boxer american, acuzat că a ucis 90 de femei

Crimă
Crimă

Un fost boxer din America, Samuel Little, de 78 de ani, a uimit întreaga lume. Fostul sportiv, care este închis într-un penitenciar din comitatul Ector din Texas, a dezvăluit un trecut desprins din filmele de groază. Samuel Little susţine că a ucis 90 de femei în 35 de ani.

Potrivit "Le Point", dacă ceea ce a mărturisit americanul este adevărat, va fi declarat cel mai sângeros criminal în serie din Statele Unite.

În timp ce poliţia poate confirma 30 dintre cele 90 de crime pe care şi le atribuie, el afirmă că doar victimele sunt în măsură să îi recunoască faptele. Spre surprinderea anchetatorilor, arată o memorie foarte bună în privinţa detaliilor, locurilor şi chipurilor.

A fost crescut de o mamă prostituată

Născut în Georgia în 1940, Samuel Little a fost crescut de o mamă prostituată. A dus o viaţă de hoinar şi a ajuns de mai multe ori după gratii pentru furturi şi consum de droguri.

El spune că ţintea femei singure, drogate, prostituate, de regulă de culoare sau hispanice. Le lovea, apoi le strangula în timp ce se masturba. În unele cazuri, le viola.

A fost arestat ultima dată în 2012 în cadrul unei anchete privind uciderea a trei femei în perioada 1987-1989 în Los Angeles. Anchetatorii au ajuns la el în baza probelor ADN şi l-au găsit într-un cămin pentru persoane fără adăpost din Kentucky. Adus în faţa instanţei, s-a declarat nevinovat şi a insultat familiile victimelor.

Până acum, a mărturisit 90 de crime

Condamnat la închisoare pe viaţă şi fără speranţă, a început din vara anului trecut să-şi mărturisească faptele. De atunci, a dezvăluit 90 de crime comise între 1970 şi 2005.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel