Fost ambasdor SUA: După BREXIT, România va fi mai importantă în UE

Fostul ambasador al SUA în România, James Rosapepe a fost invitatul ''Ediţiei Speciale'' de duminică moderată de Mihai Gâdea şi Mircea Badea.

Diplomatul democrat, care a reprezentat Statele Unite la Bucureşti între anii 1998 - 2001, s-a declarat încântat de modul în care a regăsit România după atâţia ani.

Cele mai multe lucruri care s-au schimbat de când am fost eu ambasador aici e ceea ce mă aşteptam, de altfel, să se schimbe. Economia, incredibil, s-a îmbunătăţit foarte mult Când am venit eu aici inflaţia era 150% şi eraţi în recesiune. Acum, aţi avut economia cu cea mai mare creştere din Europa, deci este o schimbare importantă. Evident,şi integrarea în Europa, în NATO, în structurile Vestice. Când eram eu aici toate acestea erau doar o perspectivă pe care o avea România. Acum este o realitate. E un lucru bun că aţi intrat în NATO pentru că aveţi SUA ca aliat, dar este şi o povară pentru că luptaţi alături de aliaţi în Afganistan şi Irak şi oferiţi securitate nu doar porniţi. Aşa şi în Uniunea Europeană - primiţi şi problemele Uniunii nu doar avantajele, a afirmat Rosapepe.

Fostul ambasador adăugat că România va avea un rol mai important în Europa dacă Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.

Cel mai important lucru este ca România să înţeleagă că are un rol important în Europa şi ieşirea Marii Britanii o face şi mai importantă. Sper ca Brexit-ul să nu se întâmple - nu ştiu cum e mai bine pentru ei, pentru Statele Unite sau pentru Europa, dar dacă ei pleacă România este una dintre ţările importante şi va avea un rol şi mai important dacă Marea Britanie iese din UE, a subliniat fostul ambasador James Rosapape.

James Rosapepe a îndeplinit funcția de Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România în timpul administrației Clinton, în perioada 4 februarie 1998 - 1 martie 2001. În anul 2001, președintele României, Ion Iliescu, i-a acordat Ordinul Național "Steaua României" în grad de Mare Cruce.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel