Urmărește emisiunea live


Fonduri europene pentru infrastructură şi mediu. Campanie în marile oraşe

Fonduri europene
Fonduri europene

Timișoara și Cluj au găzduit, în perioada 27 – 28 Mai, ultimele două sesiuni de informare în sprijinul beneficiarilor din vestul și nord-vestul țării care derulează sau pregătesc proiecte de infrastructură în domeniile transport și mediu.

Ieri și astăzi, reprezentanții Autorității de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), alături de echipa de comunicare a MFE, au discutat pe marginea aplicării corecte, în cadrul proiectelor, a prevederilor din aria achizițiilor publice, execuției lucrărilor, comunicării corecte și eficiente a rezultatelor proiectelor. Au fost expuse exemple de bună practică, stadiul de implementare a proiectelor, pregătirea viitoarelor proiecte majore. Au fost, de asemenea, centralizate propunerile pentru eficientizarea derulării proiectelor.

Din perspectiva comunicării, au fost prezentate progresele înregistrate în acest domeniu în ultimul an dar și obiectivele imediate ale Direcției de Comunicare – prezentarea noului site mfe.gov.ro și a intensificării comunicării instituționale în mediul online, prezentarea primei campanii de comunicare lansată de instituție în ultimii 6 ani (în derulare), lansarea, în curând, a unei platforme integrate, care va presupune inclusiv mai buna comunicare a reprezentanților MFE cu beneficiarii POIM.

În spiritul parteneriatului pentru dezvoltarea regiunilor țării cu ajutorul fondurilor europene, beneficiarii Programului au fost încurajați să solicite sprijinul MFE atunci când au neclarități.Cele două întâlniri încheie seria de opt evenimente dedicate sprijinirii beneficiarilor POIM din toate regiunile țării în implementarea proiectelor. Acestea au reunit aproximativ 150 reprezentanți ai beneficiarilor. Sesiunile au avut loc începând din 13 mai în Sibiu, Pitești, Galați, Bacău, Cluj și Timișoara, fiind precedate de o întâlnire la București, care a reunit experți MFE de la nivel central și local cu atribuții în monitorizarea proiectelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel