EXCLUSIV  Fonduri europene, mecanism greşit de împărţire. Mihea Costoiu, rector Politehnică: Sunt profund îngrijorat

Fonduri
Fonduri

Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit şi despre modul în care se împart fondurile europene pentru cercetare, scoţând în evidenţă o anomalie care face ca marile centre universitare să nu poată accesa suficienţi bani în acest domeniu. 

"Fondurile de coeziune sunt alocate ţărilor membre tocmai pentru a reduce decalajele. Din nefericire, nu întotdeauna avem capacitatea de a folosi aceste fonduri şi eu sunt profund îngrijorat de mecanismul de distribuire pentru perioada următoare. De ce? Pentru că nu poţi să faci cercetare în judeţele în care nu ai o resursă umană suficient de bine pregătită. Poţi să faci cercetare în acele centre care au performat.

De exemplu Bucureşti-Ilfov este considerată zonă dezvoltată şi nici nu poate avea acces la suficient de multe fonduri de coeziune. E o cotă parte la nivelul ţării. Şi vrem să facem cercetare de calitate la Feteşti, la Vaslui. (...) Nu putem susţine cercetarea decât în acele centre mari care reuşesc să performeze, în care există infrastructură, resursă umană. Putem avea parteneri din ţară, dar nu putem face cercetare aerospaţială la Feteşti. Avem o rată de absorbţie foarte mică. Nu poţi cere să facă cercetare unor zone care nu au capacitatea să o facă", a explicat Mihnea Costoiu.

Pe de altă parte, Mihnea Costoiu a declarat că UPB este unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor europene: "Politehnica este principalul beneficiar, în exerciţiul trecut, de fonduri europene. Noi depăşim 580 de milioane de euro atraşi în ultimii 12 ani", a declarat Mihnea Costoiu.

VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel