Fondul de investiţii. Tăriceanu: ”PNDL nu poate finanţa toate proiectele”

C.P.Tariceanu
C.P.Tariceanu

Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că fondul de investiţii din care vor fi finanţate proiecte ale autorităţilor locale are ca sursă rezerve din afara bugetului.

Preşedintele Senatului a precizat că 'Acest fond de investiţii este o posibilitate de finanţare pe bază de împrumuturi în localităţile care nu şi-au atins nivelul maxim de îndatorare în aşa fel încât să îşi poată realiza aceste proiecte. Dacă între timp proiectele pe care le realizează obţin aprobarea Comisiei Europene pentru a fi finanţate, atunci finanţarea de la UE este luată şi rambursează sumele respective. Altfel, rămâne în sarcina lor ca unităţi administrative teritoriale să ramburseze sumele care le vor fi acordate în cadrul acestui program.”

”Avem PNDL care funcţionează, care este finanţat de buget, dar aceste sume nu vor proveni de la buget, ci din rezerve, din buffer-ul pe care îl avem la nivelul bugetului, care este în afara bugetului. Deci, sunt surse suplimentare, sunt complementare cu ceea ce se face pe PNDL. De la PNDL nu putem să finanţăm toate proiectele de care au nevoie localităţile', a explicat Tăriceanu miercuri la Parlament.

Banii se vor da pe proiecte

El a precizat că nu ştie suma cu exactitate - 6 sau 10 miliarde de euro - disponibili pentru acest fond, dar că există un buffer care asigură 'cam 5 luni funcţionarea bugetului fără să se împrumute'.

'Sumele, de exemplu, de bani pe care le-am obţinut din privatizarea Băncii Comerciale au fost puse în acel Fond de Dezvoltare. La acel Fond de Dezvoltare, după părerea mea, s-a făcut o greşeală. S-a finanţat nu deficitul bugetar, ci probabil alte cheltuieli necesare ale statului, cheltuieli curente, poate chiar şi împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar. Deci, el a servit ca o sursă de finanţare. Mi se pare mult mai eficient ca aceşti bani să se ducă către proiecte concrete, către localităţi. Nu toţi, dar avem o sumă suficient de mare. Banii nu-i dăm pur şi simplu. Ridică primarul mâna 'am nevoie de 5 milioane de lei'. (...) Nu! Tot pe proiecte se vor da banii. Elaborarea proiectelor va lua timp, plus că nu toate localităţile se califică. Sunt localităţi care probabil şi-au atins limita de finanţare şi, sigur, va trebui o prioritizare a acestor proiecte. Dar cred că este o sursă importantă care poate să alimenteze bugetele localităţilor pentru realizarea unor proiecte de infrastructură, de alt gen de dezvoltare rurală', a adăugat Tăriceanu.

Fondul de investiţii, în buget

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că cadrul CExN al PSD s-a discutat şi despre înfiinţarea unui fond de investiţii locale care să fie prins în proiectul de buget pentru 2019.

"Acest fond de investiţii o să-l avem în bugetul pe 2019. Este vorba de cei 10 S (n.r. - zece servicii publice) pe fiecare localitate în parte, fiecare localitate putând avea două proiecte, legate de apă, canal, şcoală, toate aceste lucruri, pe lângă PNDL vrem să facem acest fond de investiţii locale, aşa se numeşte, pe care-l să-l dublăm de o proiecţie financiară, pentru că, chiar dacă ne propunem să facem mai multe lucruri, dacă nu avem o proiecţie financiară nu vom putea realiza acest lucru.

Vezi și: 

Bani primării. PSD, nemulţumire: "Maşina de vot, complice"

Alianţa Vestului. Tăriceanu: Reacţie la impotenţa actualei conduceri a PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel