Chirurg militar, medicul Alexandru Bucur a preluat Spitalul din Calea Floreasca într-un moment de criză profundă, în societate, dar și în sistemul medical. În 1993, după ce un șofer de taxi moare, plimbat prin mai multe unități medicale, din lipsa medicilor specialiști și a aparaturii, dr. Bucur îi propune ministrului Sănătății, acad. Iulian Mincu, introducerea sistemului de urgență pe care îl avem în funcțiune și astăzi.
Spitalul din Calea Floreasca devine etalon, de la modul de funcționare al Unității de Primiri Urgențe până la mici detalii, introduse treptat în toate marile unități din țară. Pentru prima oară, Urgența încheie un parteneriat cu un spital din occident, și atrage fonduri nerambursabile pentru dezvoltare, de la Guvernul elvețian. Ceasul de la intrare către UPU este o amintire a parteneriatului cu Spitalul omolog din Zurich.
Tot în premieră se introduce dispeceratul pentru pacienți la camera de gardă și purtătorul de cuvânt al spitalului, pentru o relație corectă cu mass media.
Programul de dotări derulat de dr. Bucur a făcut posibil primul transplant de inimă, în clinica pe care o conduce dr. Brădișteanu. Performanțele de astăzi ale Spitalului nu ar fi fost posibile fără dăruirea dr. Bucur.
De altfel, grav șubrezit de cutremur, Spitalul ar fi trebuit închis, sugerau unii administratori de la Capitală. Consolidarea și modernizarea clădirii (regândirea circuitelor, introducerea aparaturii de investigație de tip RMN și CT, după demolarea unor pereți și refacerea structurii, extinderea cu noi spații, pe teren ”recucerit” în instanță) i se datorează.
Performanțele nu ar fi fost posibile în acea epocă dacă nu ar fi existat un director care să sacrifice tot pentru asta: dr. Bucur locuia în biroul său din spital, 24 de ore pe zi. Și-a părăsit familia și a renunțat la cariera universitară: în vreme ce colegii săi de generație mergeau la congrese și adunau puncte pentru a ajunge conferențiari sau profesori, dr. Bucur alerga după fonduri, la minister, unde se ducea întotdeauna în halat de spital și saboți, ca să nu piardă timpul cu schimbatul în costum.
Spirit eniciclopedic, cu o memorie fantastică și o cultură vastă, a scris poezii pentru a descărca tensiunea acumulată în sala de operație sau în cabinetul de director.
Și-a părăsit postul în 2004, după un accident vascular cerebral, făcut și tratat în spitalul creat de el. A murit la vârsta de 69 de ani.
A rămas cu o supărare până în ultima clipă: să nu mai spună presa ”Spitalul Floreasca”. Floreasca e nume de stradă, insista. ”Să îi spună Spitalul de Urgență”. Când i se atrăgea atenția că sunt mai multe spitale de urgență, zâmbea cu subînțeles. ”Așa le spune”...Până la urmă, ar fi acceptat, poate, ”Spitalul de Urgență din Calea Floreasca”.
Cred că medicii din acest spital ar putea să rezolve problema, dând numele unui profesionist acestui spital, care nu merită să rămână cu nume de stradă: ”Spitalul de Urgență Alexandru Bucur”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
