Fond investiții locale. Dancă, atac la Teodorovici: Să precizeze public

Ionel Dancă, foto: facebook PNL
Ionel Dancă, foto: facebook PNL

Ionel Dancă reacționează după ultima declarație publică a ministrului Eugen Teodorovici.

Ionel Dancă susține că ministrului Eugen Teodorovici vrea să creeze un fond de investiții locale din buffer-ul de la Trezorerie.

"După ce au jefuit bugetele administrațiilor locale perfomante, adică în principal ale administrațiilor liberale, prin reducerea sumelor alocate din impozitul din venit, tripleta Dragnea - Vâlcov - Teodorovici pun la cale un alt jaf de proporții prin crearea unui fond de investiții locale pentru primarii PSD - ALDE.

Atentie mare!! Cu ce bani? Ministrul Finanțelor, Teodorovici spune fără nicio o ezitare că pentru acest fond sunt bani în buffer-ul de la Trezorerie, adică în rezerva de siguranță a României, de cca. 40 miliarde, lei și euro, zice același Teodorovici.

Este o afirmație gravă care poate arunca în aer dobânzile la care se împrumută România pe piețele financiare și care poate genera o nouă creștere a ratelor bancare ale românilor.

Teodorovici trebuie să precizeze public clar dacă își menține această afirmație și dacă guvernul Dragnea - Dăncilă are de gând să distrugă și ultima rezervă financiară de siguranță a României pentru situații de criză. Așa ceva este de neconceput", susține Ionel Dancă. 

Citește și Buget 2019. Teodorovici: Avem o etapă de parcurs

Ce cuprinde fondul de investiții locale

"Acest fond de investiţii o să-l avem în bugetul pe 2019. Este vorba de cei 10 S (n.r- zece servicii publice) pe fiecare localitate în parte, fiecare localitate putând avea două proiecte, legate de apă, canal, şcoală, toate aceste lucruri, pe lângă PNDL vrem să facem acest fond de investiţii locale, aşa se numeşte, pe care-l să-l dublăm de o proiecţie financiară, pentru că, chiar dacă ne propunem să facem mai multe lucruri, dacă nu avem o proiecţie financiară nu vom putea realiza acest lucru", a declarat Viorica Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel