Urmărire ca-n filme noaptea trecută în Constanța. Polițiștii de la Investigații Criminale au prins în flagrant o bandă de hoți și ca să-i oprească pe suspecți au tras mai multe focuri de armă.
Gruparea fura nu doar din locuințe, ci și din hoteluri, iar prejudiciul se ridică la 15 mii de lei.
Patru bărbați și o femeie făceau parte din banda care a terorizat toată vara proprietarii de case de pe litoral. Hoții se mulțumeau cu orice le cădea în mână, de la electrocasnice la decorațiuni interioare.
Totul a mers strună până aseară când polițiștii le-au luat urma. După ce au spart o casă în Eforie Sud, trei membrii ai bandei au fost opriți, cu focuri de armă, la Eforie Nord, informează TVR.
Doi bărbați și o femeie de 35 de ani au fost reținuți și duși în arestul IPJ Constanța. Ceilalți doi membri ai rețelei au fost și ei identificați.
Echipați cu mănuși și cagule, hoții furau din locuințe și spărgeau hotelurile din Costinești și Eforie, acționând în timpul nopții când victimele dormeau.
Anchetatorii au făcut şi 12 percheziţi, în urma cărora au recuperat aproape tot prejudiciul.
Suspecții sunt cercetaţi pentru furt calificat şi constituirea unui grup infracţional organizat și riscă ani grei de închisoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu