Flota rusă de la Marea Neagră pregăteşte blocada, potrivit Ministerului Apărării britanic

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Flota rusă de la Marea Neagră se poziţionează pentru blocada porturilor ucrainene după ce Moscova a suspendat un acord internaţional pentru transportul cerealelor, potrivit unor analişti britanici din domeniul apărării, informează miercuri dpa

Corveta modernă a Rusiei 'Serghei Kotov' patrulează deja pe traseul dintre Bosfor şi oraşul-port ucrainean Odesa, a declarat Ministerul Apărării britanic miercuri, în raportul său de informaţii cotidian despre războiul din Ucraina. Raportul britanic susţine că 'există o posibilitate realistă că aceasta va face parte dintr-un grup însărcinat să intercepteze navele comerciale despre care Rusia crede că se îndreaptă spre Ucraina'.

Rusia a lăsat să expire un acord cerealier internaţional săptămâna trecută în ciuda unor critici internaţionale severe, aminteşte dpa. Acordul a fost încheiat pentru a ajuta la asigurarea furnizării de grâne către ţările care se bazează pe cerealele din regiunea sfâşiată de război. Potrivit condiţiilor acordului, cerealele ucrainene erau exportate prin Marea Neagră şi Strâmtoarea Bosfor în Turcia. Acum există temeri că foametea în ţările sărace va deveni şi mai mare, notează agenţia germană de presă. Sfârşitul acordului cerealier poate creşte acum intensitatea şi amploarea conflictului armat în zona Mării Negre, potrivit raportului britanic.

Secretarul de externe britanic James Cleverly a avertizat marţi că 'Marea Britanie consideră că Rusia îşi poate escalada campania de distrugere a exporturilor alimentare din Ucraina vizând nave civile în Marea Neagră'. Ministerul Apărării britanic publică informaţii zilnice asupra cursului conflictului de când a început războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina în februarie 2022.

În schimb, Moscova acuză Londra că desfăşoară o campanie de dezinformare, aminteşte dpa. Războiul care face ravagii în Ucraina a făcut aproape imposibil exportul cerealelor din regiune prin Marea Neagră până la acordul intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie anul trecut care a asigurat acest lucru, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel