Florin Iordache vs. Augustin Zegrean, în cursa pentru ȘEFIA Consiliului Legislativ. Cât e salariul pentru care se bat

Florin Iordache FOTO AGERPRES
Florin Iordache FOTO AGERPRES

Atât deputatul Florin Iordache, cât și fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, și-au depus, marți, candidaturile pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ (CL). Votul va avea loc în ședința plenului reunit al Parlamentului.

Pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ și-au depus candidatura Florin Iordache, Ionuț Duli Mazâlu și Augustin Zegrean. De asemenea, pentru funcția de președinte Secția de evidență oficială a legislației și documentare din cadrul Consiliului Legislativ s-au înregistrat tot trei candidaturi, respectiv George Edward Dircă, Augustin Zegrean, Ciochiu Andrei.

Cum spuneam, votul va fi dat în ședința plenului reunit a celor două camere ale Parlamentului, care este programată pentru ora 16.00.

Cu ce se ocupă Consiliul Legislativ

Şefii Consiliului Legislativ sunt numiţi prin votul senatorilor şi deputaţilor, dar legea nu prevede o limită de mandat şi nicio procedură prin care să poată fi revocaţi.

Potrivit Constituției, Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.

Conform declarației de avere a fostului președinte, acesta a fost remunerat cu un salariu de 12.000 lei pe lună.

Consiliul Legislativ are următoarele atribuţii:

− analizează şi avizează proiectele de legi, propunerile legislative şi proiectele de ordonanţe, de ordonanţe de urgenţă şi de hotărâri cu caracter normativ ale Guvernului, în vederea supunerii lor spre legiferare sau adoptare, după caz;

− analizează şi avizează, la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, amendamentele supuse dezbaterii comisiei şi proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisie după adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului;

− realizează nemijlocit sau coordonează, din dispoziţia Camerei Deputaţilor sau a Senatului, elaborarea unor proiecte de coduri sau de alte legi de complexitate deosebită;

− elaborează, din dispoziţia Camerei Deputaţilor sau a Senatului ori din proprie iniţiativă, studii pentru sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei şi face, pe această bază, propuneri Parlamentului şi, după caz, Guvernului;

− ţine evidenţa oficială a legislaţiei României şi furnizează informaţia necesară pentru desfăşurarea procesului legislativ; organizează informatizarea sistemului de evidenţă a acesteia şi realizează produse informatice pentru evidenţa legislaţiei asistată de calculator;

− urmăreşte, în vederea funcţionării sistemului legislativ în mod unitar şi coordonat, emiterea de către autorităţile publice competente a actelor normative în executare, dispuse prin legi, ordonanţe şi hotărâri ale Guvernului, şi semnalează organelor în drept întârzierile în emiterea acestora;

− elaborează Repertoriul legislaţiei României evidenţa oficială − şi furnizează varianta online a acestuia; întocmeşte versiunile oficiale ale unor culegeri de acte normative;

− stabileşte forma republicabilă a Constituţiei, modificată şi completată, după aprobarea prin referendum a legii de revizuire a acesteia;

− examinează şi avizează, în condiţiile legii, forma republicabilă a legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, care au suferit intervenţii legislative şi pentru care s-a dispus republicarea;

− avizează, în condiţiile legii, rectificările ce se propun a fi aduse unor acte normative după publicarea acestora, în cazul descoperirii de erori materiale;

− urmăreşte şi semnalează Parlamentului sau, după caz, Guvernului, întârzierile în republicarea actelor normative pentru care s-a dispus o asemenea măsură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel