Florin Cîţu, întâlnire cu Maia Sandu la Palatul Victoria. Sorin Cîmpeanu semnează acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor

Sursa: Guvernul României
Sursa: Guvernul României

Premierul Florin Cîţu va avea, marţi, o întrevedere cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Iată agenda oficială de marţi, 23 noiembrie, a lui Florin Cîţu: 

Ora 14.00: Întrevedere oficială cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
- Palatul Victoria, Holul de Onoare, parter

Ora 14.30: Participare la semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice

- Semnează, din partea României, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și din partea Republicii Moldova, ministrul Educației, Anatolie Topală.

Cîţu: Coaliţia cu PSD este un compromis pe care îl facem în acest moment, dar nu este necondiţionată

Coaliţia cu PSD este un compromis şi "nu este necondiţionată", a declarat luni preşedintele PNL, Florin Cîţu.

"Am fost la consultări după ce am luat nişte decizii. (...) Este un moment ca românii să ştie de ce am luat aceste decizii în PNL. Sunt două luni de zile în care nu s-a găsit o majoritate, au fost încercate mai multe formule şi am ajuns la acest compromis să facem această coaliţie de guvernare. (...) Facem această coaliţie de guvernare pentru că toate celelalte variante dacă nu făceam acum această coaliţie erau mult mai dure pentru români. Este un moment important. Am luat această decizie, dar eu vreau să-i asigur pe români că această coaliţie nu este o coaliţie necondiţionată.

Voi monitoriza modul în care această coaliţie va funcţiona şi mă voi asigura că interesele românilor nu vor fi niciodată puse sub semnul întrebării sau că stabilitatea financiară a României va pusă în pericol.

Vreau să-i asigur pe români că această coaliţie este un compromis pe care îl facem în acest moment, dar nu este necondiţionată. Principiile liberale vom lupta în continuare pentru ele, le-aţi văzut în programul de guvernare şi ne vom lupta pentru ele şi întotdeauna ne vom lupta pentru aceste principii liberale în această coaliţie", a spus Cîţu, la sediul central al PNL, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel