Florin Bădiță cere ajutorul oamenilor: Da, știu că o să fiu înjurat

Florin Bădiță
Florin Bădiță

Florin Bădiță, cel care a primit titlul de ”Personalitatea europeană a anului”, își dorește să ajungă la summitul american Forbes Under 30, care va avea loc la sfârșitul lunii septembrie în SUA. Pentru ca acest lucru să se întâmple, cere ajutor financiar.

”Da, știu că o să fiu înjurat”, scrie Florin Bădiță pe Facebook. ”Consider totuși că merită să încerc, decât să nu încerc și să renunț din prima. Sunt multe persoane relevante care o să fie la acel summit, iar dacă apuc să vorbesc cu doar o parte dintre ele, și apuc să iau câteva interviuri, poate ajută cu ceva”, a transmis acesta în mediul online.

"Acest eveniment Forbes îmi va permite să mă conectez cu oameni din activism, mass-media din SUA, care ar putea scrie despre situația din România", susține Florin Bădiță.

Crowdfunding

"Valoarea biletului Free Premium pe care l-am primit este de 4.950 $. Din păcate, nu voi putea să merg acolo, deoarece nu am bugetul pentru a merge în SUA pentru acest eveniment. Fiecare participant trebuie să-și asigure biletul de avion, cazare, costul transportului local. Prețurile se ridică la aproape 1200 $. De aceea am creat această pagină de crowdfunding. Să încerc să văd dacă vor exista persoane care ar fi dispuse să mă ajute să merg la Boston la sfârșitul lunii septembrie", a transmis acesta.

Crowdfunding reprezintă o modalitate prin care poţi atrage finanțare pentru o idee/proiect din partea comunității/prietenilor/necunoscuţilor, în general din partea celor care cred în tine / în ideea ta.

”Personalitatea europeană a anului" 

Florin Bădiță fusese nominalizat la categoria ”Personalitatea europeană a anului" alături de actriţa Emma Watson, antreprenorul Xavier Niel, omul de afaceri miliardar Mohed Altrad, modelul Edie Campbell, astronomul Michaël Gillon, avocata Marcia Willis Stewart, activistul András Fekete-Gyor şi politiciana Barbara Nowacka. Câștigătorii au putut fi votați pe euronews.com până în data de 31 martie. Publicația l-a descris astfel pe Florin Bădiță: ”Românul Florin Bădiţă a fondat Corupţia ucide, un grup civic care luptă împotriva corupţiei, în urma incendiului din 2015 la clubul de noapte Colectiv, în care au murit 64 de persoane. Campania tânărului în vârstă de 29 de ani a ajutat să pună capăt la decriminalizarea cazurilor de corupţie din România, cu daune totale de mai puţin de 45.000 de euro şi a descoperit mai multe cazuri de fraudă. În acest an, el a fost numit în lista Forbes 30 Under 30 Europe, Law and Policy".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel