Florida a emis o proclamație de felicitare pentru România, la Centenar

Florida
Florida

Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a emis o proclamație de felicitare a României, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. În document este menționată "prietenia adâncă și de lungă durată" dintre România și Statele Unite ale Americii, "construită în jurul acelorași valori democratice, legături istorice, și a angajamentului comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce" arată un comunicat al Ambasadei României în SUA.

"Legăturile dintre Florida și România sunt din ce în ce mai diverse datorită extinderii comerțului bilateral, a programelor educaționale și a apariției unei comunități deschise de tineri americani și români care se angajează liber în inovație și antreprenoriat", se arată în textul proclamației semnate de guvernatorul Rick Scott.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat emiterea proclamației de către guvernatorul statului Florida, Rick Scott, mulțumindu-i acestuia pentru onorarea Marii Uniri de la 1918. "Când le mulțumim prietenilor americani pentru gesturile frumoase prin care onorează Marea Unire a românilor, nu trebuie să uităm de contribuția esențială adusă, în aceea perioadă, de președintele Woodrow Wilson, la făurirea unirii. Aprecierile noastre pentru statul Florida sunt cu atât mai mari cu cât în acest stat se află una dintre cele mai noi şi mai importante comunităţi româneşti, care contribuie activ şi substanţial la strângerea legăturilor dintre România şi Statele Unite ale Americii", a declarat ambasadorul George Cristian Maior.

Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. Statul Florida este cel de al zecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamație specială.

Despre Florida

Cunoscut drept "statul însorit", Florida este una dintre cele mai populare destinații turistice din Statele Unite, datorită multitudinii de plaje însorite pe aproape întreg parcursul anului, dar și pentru diversele parcuri tematice de distracții. Produsul Intern Brut al Floridei situează economia statului pe locul patru în topul economiilor statelor americane. Florida s-a alăturat Statelor Unite ale Americii în 1845, devenind al 27-lea stat american.

Comunitatea româno-americană din statul Florida este una din cele mai numeroase comunităţi româneşti stabilite pe teritoriul SUA, ceea ce a condus la înfiinţarea mai multor instituţii, asociaţii şi organizaţii.

România este reprezentată în Florida prin Consulatul General Onorific al României în Southwest Florida, urmând ca în cursul acestui an să fie inaugurat și un Consulat General de carieră, al treilea pe teritoriul SUA. La nivelul statului Florida funcţionează activ și Camera de Comerţ Româno – Americană. În Florida există 8 biserici ortodoxe şi 5 biserici baptiste, toate româneşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel