Floarea Alesu, ELIBERATĂ. Fusese condamnată în dosarul cu Liviu Dragnea

Fostul director al DGASPC Teleorman a fost eliberat condiționat din închisoare, după condamnarea în dosarul angajărilor fictive.

Fostul director al DGASPC Teleorman a fost eliberat condiționat din închisoare, după condamnarea în dosarul angajărilor fictive, în care este condamnat și fostul lider PSD Liviu Dragnea. Decizia instanței în cazul Floarei Alesu nu a fost atacată de procurori, scrie Mediafax.

Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiţionată a fostului director al DGASPC Teleorman Floarea Alesu. Judecătorii au dispus, astfel liberarea condiţionată a condamnatei. Aceasta fusese condamnată la executarea pedepsei de 3 ani, 7 luni şi 20 de zile închisoare, prin sentinţa penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prima eliberare în dosarul angajărilor fictive

În baza legii, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, care ar fi fost 23 septembrie 2022 va constitui termen de supraveghere pentru condamnată. Decizia Judecătoriei Ploiești este dată în 14 decembrie și este prima eliberare în dosarul angajărilor fictive în care este condamnat și fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat.

Decizia judecătorilor nu a fost contestată de procuror, astfel că Alesu este liberă. Liviu Dragnea este condamnat în acest dosar la 3 ani și 6 luni de închisoare și va putea cere și el eliberarea condiționată după executarea a două treimi din pedeapsă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel