Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, reținut pentru complicitate la trafic de influență în dosarul mitei de un milion de euro, a provocat un accident rutier acum doi ani, în care trei oameni și-au pierdut viața. Dosarul accidentului în care este implicat Florin Cergan, preot la acea vreme, nu a fost trimis nici până în ziua de astăzi spre judecare.
Florin Cergan, fost preot în comuna Lăculețe din Dâmbovița, este acuzat că a provocat accidentul rutier în martie 2011, în centrul orașului Târgoviște.
După accident, Patriarhia i-a retras calitatea de preot. Autoritățile l-au judecat în stare de libertate, dar dosarul nu a fost soluționat, la doi ani de la începerea instrumentării lui.
Mașina condusă de Cergan a lovit un autoturism la volanul căruia se afla, de asemenea, de un preot. Acesta, împreună cu soția și fiica sa, a decedat în urma accidentului. Rudele celor morți spun că ancheta este tergiversată.
”Există un Dumnezeu și trebuie să plătească”, spune Cecilia Stancu, cumnata preotului mort în accident, la aflarea veștii că Florin Cergan este implicat într-un dosar de corupție, potrivit Digi24.
Dosarul accidentului se află la Institutul de Criminalistică din Capitală și nu a fost trimis spre judecare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu