Firmele, obligate să aibă case de marcat cu jurnal electronic şi legătură ANAF

Ordonanţa de urgenţă în baza căreia firmele vor fi obligate să utilizeze case de marcat dotate cu jurnal electronic şi conectate la o bază de date a ANAF, anunţată la începutul lunii, a fost aprobată, marţi, de Guvern, în acelaşi timp fiind amânată o decizie privind introducerea loteriei fiscale.

"Este vorba de autorizarea caselor de marcat electronice pe grupe de contribuabili şi introducerea în sarcina utilizatorilor a obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, potrivit mediafax.ro.

La începutul lunii decembrie, Ministerul Finanţelor a anunţat că firmele nu îşi vor mai putea dota casele de marcat nu vor mai fi dotate cu role de hârtie pentru păstrarea istoricului de tranzacţii, ci cu un jurnal electronic conectat la un server central al autorităţii fiscale, fiind însă păstrată rola de hârtie pe care va fi tipărit bonul fiscal pentru cumpărători.

Calendarul prezentat atunci stabilea perioade tranzitorii pentru dotarea cu astfel de case de marcat, respectiv 180 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru firmele care au calitatea de mari contribuabili, 210 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru contribuabilii mijlocii şi 390 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru micii contribuabili.

Ministerul arăta că avantajul pe care noul sistem de aparate de marcat dotate cu jurnal electronic îl aduce comercianţilor este eliminarea costurilor cu achiziţia rolelor de hârtie (economia medie/an/aparat în exploatare ≈ 150 euro) şi spaţiile de depozitare a acestora, pentru o perioadă de 2 ani.

Ion Radu, directorul de dezvoltare al Danubius Exim, cel mai mare importator şi distribuitor de case de marcat din România, a declarat însă că proprietarii de magazine vor avea costuri mari odată cu trecerea la casele de marcat dotate cu jurnal electronic, dacă datele se vor transmite la ANAF în timp real, modulul de comunicaţie GPRS dublând costul unei case de marcat, la aproape 300 de euro.

CITEȘTE ȘI: Situaţie fiscală, verificare electronică. Cum funcţionează sistemul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel