Firea, veste pentru bicicliști

Un proiect pentru realizarea unui traseu de 67 km de piste pentru biciclişti a fost predat la Ministerul Mediului, a anunţat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

'Noi am predat deja la Ministerul Mediului proiectul pentru un traseu de 67 de km de piste de biciclişti, iar proiectul nostru (...) a fost deja avizat, săptămâna trecută, în comisia tehnico-economică a Ministerului Mediului şi cu această aprobare deja proiectul demarează', a declarat marţi Firea la seminarul 'Împreună pentru dezvoltare durabilă - Dezvoltarea regiunii Bucureşti-Ilfov', organizat de Departamentul de Dezvoltare Durabilă al SGG, la Primăria Municipiului Bucureşti.

Calitatea aerului în Bucureşti

Ea a vorbit şi despre calitatea aerului în Bucureşti, precizând că a fost realizat un plan integrat în acest domeniu. 'În ceea ce priveşte calitatea aerului, (...) noi, aici, la Primărie, nu am găsit niciun demers, niciun document care să contribuie la acţiuni pentru reducerea poluării, dimpotrivă. Şi atunci Direcţia de Mediu, consilierul pe domeniul mediului al Primarului General şi cu echipa noastră de experţi am realizat în premieră un plan integrat de calitatea aerului, care a fost depus deja la Ministerul Mediului şi, de asemenea, a fost transmis în copie şi tradus şi la Bruxelles şi la Strasbourg', a arătat Firea.

Modernizarea reţelelor şi a conductelor RADET

Totodată, ea a spus că se lucrează şi pentru modernizarea reţelelor şi a conductelor RADET. 'Avem un efort susţinut şi un proiect foarte clar pentru modernizarea reţelelor şi conductelor RADET tocmai pentru a elimina aceste pierderi din reţea', a mai afirmat Firea.

La rândul său, Sorin Chiriţă, city manager al Capitalei, a făcut precizări în ceea ce priveşte energia termică şi eventuala folosire a energiei regenerabile. 'Dacă era aşa de uşor şi această energie regenerabilă putea fi utilizată la scară industrială, era utilizată. Energia regenerabilă are rolul ei (...) Procesul de utilizare a resurselor regenerabile este un proces care suplineşte foarte puţin şi îl facem, lucrăm, avem un proiect prin care, acolo unde există posibilitatea să fie introduse panouri solare, se vor introduce, dar numai pe perioada verii, o scurtă perioadă va echilibra sistemul, atât. Nu este o soluţie definitivă, nu reduce semnificativ pierderile', a spus Chiriţă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel