Firea se ocupă de cultură. Ce organizează de Paște

Priorităţile noastre sunt sănătatea, educaţia şi infrastructura, dar domeniul cultural nu trebuie neglijat, a declarat primarul general al Capitalei.
 
 
Priorităţile Municipalităţii sunt sănătatea, educaţia şi infrastructura, dar domeniul cultural nu trebuie neglijat, le-a spus jurnaliştilor primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, marţi, înainte de concertul de Paşte organizat de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). 

„În această seară, la Ateneul Român, inaugurăm seria evenimentelor culturale dedicate Sfintelor Sărbători de Paşte. Credem că Bucureştiul este într-adevăr un oraş foarte frumos, care are nevoie de investiţii, dar trebuie să avem mare grijă şi de aspectele culturale. Într-adevăr, priorităţile noastre sunt sănătatea, educaţia şi infrastructura, dar domeniul cultural nu trebuie să fie neglijat. De aceea, în această seară, la Ateneul Roman, are loc concertul de Paşte organizat de Primăria Generală a Capitalei şi la care participă reprezentanţi ai ambasadelor, ai instituţiilor statului, ai mediului cultural, artistic, academic, precum şi alţi colaboratori ai Primăriei Generale a Capitalei”, a declarat Firea, potrivit Agerpres. 

[citeste si]

Ea a menţionat că şi-ar dori foarte mult ca atât concertul de Crăciun, cât şi cel de Paşte să devină tradiţii culturale ale Bucureştiului. 

„În paralel de asemenea ne pregătim pentru inaugurarea târgului de Paşte, care va avea loc, la fel ca şi cel de Crăciun, în Piaţa Constituţiei. De asemenea, vom inaugura Calea Victoriei ca arteră pietonală în Săptămâna Mare şi vor avea loc multe alte evenimente culturale, educative, care reprezintă tradiţiile noastre româneşti în Săptămâna Mare premergătoare celei mai mari sărbători a Creştinătăţii, şi anume Paştele”, a adăugat Firea. 

Printre personalităţile prezente la concert s-au numărat medicul Adrian Streinu-Cercel şi soprana Felicia Filip. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel