Firea face lumină în procesul cu Băsescu: ”Nu înseamnă nicidecum o împăcare!”

Senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat vineri că a semnat contractul de mediere în litigiul pe care îl are cu fostul preşedinte Traian Băsescu, aceasta fiind procedura preliminară trimiterii dosarului în instanţă. Ea a precizat însă că acest demers 'nu înseamnă nicidecum o împăcare'.

'Am semnat contractul de mediere în litigiul pe care îl am cu fostul preşedinte Traian Băsescu, aceasta fiind o procedură preliminară trimiterii dosarului în instanţă, care, în curând, va deveni obligatorie prin lege. Acceptarea medierii nu înseamnă nicidecum o împăcare, ci doar posibilitatea de a ajunge la o formulă de stingere a litigiului permisă de lege', a explicat Gabriela Firea, într-un comunicat transmis vineri.

[citeste si]

Senatoarea PSD a adăugat că principalul său obiectiv în această acţiune este ca fostul preşedinte să admită că a greşit atunci când i-a atacat familia şi a denigrat-o 'în mod direct şi repetat', atât personal, 'cât mai ales în calitate de senator al României, ceea ce aduce atingere gravă relaţiei fireşti, constituţionale, dintre preşedintele în exerciţiu şi Parlamentul ţării sale'.

'Dacă tot se vorbeşte în aceste zile de schimbarea de atitudine a clasei politice, cred că este un bun prilej pentru dl. Băsescu să-şi recunoască greşelile, pentru că oamenii aşteaptă de la politicieni să construiască, nu să dărâme, iar dezbaterile să fie bazate pe idei şi argumente, nu pe atacuri la persoană. În cazul în care fostul preşedinte nu agreează această abordare, deşi el a fost cel care a propus medierea, dosarul îşi va urma cursul în instanţă şi, la un moment dat, vom vedea care va fi deznodământul', a mai spus Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel