Firea, atenționare către Apa Nova

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a solicitat joi companiei Apa Nova să împrejmuiască și să semnalizeze corespunzător lucrările de intervenție în carosabil pe care le execută, atât pe parcursul zilei, cât și pe parcursul nopții, conform reglementărilor în vigoare, informează Agerpres.

"Solicitarea vine după ce inspectorii Primăriei Capitalei au constatat mai multe deficiențe în organizările de șantier, majoritatea constând în semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor și nerespectarea normelor în ceea ce privește siguranța participanților la trafic. Precizăm că operatorul serviciului de alimentare cu apă și canalizare din București — Apa Nova — desfășoară pe teritoriul Capitalei o serie de lucrări care vizează atât modernizarea rețelei, cât și remedierea unor avarii. Prin urmare, SC Apa Nova SA este obligată să ia măsurile necesare în vederea respectării tuturor condițiilor impuse prin avizele de intervenție și autorizațiile de construire în conformitate cu actele normative în vigoare în executarea lucrărilor care afectează domeniul public. Este vorba atât de lucrările pe care le derulează în regie proprie, cât și prin firmele de specialitate cu care societatea are încheiate contracte", se arată într-un comunicat al PMB.

Potrivit sursei citate, primarul general face un apel către toate societățile care execută lucrări edilitare pe drumurile publice și reamintește că semnalizarea lucrărilor este obligatorie, astfel încât să se asigure deplasarea în siguranță a tuturor participanților la trafic.

"Reamintim că executanții lucrărilor edilitare au obligația de a obține avizul Brigăzii Poliției Rutiere în vederea realizării lucrărilor și de a informa zilnic/ periodic BPR asupra derulării acestora. Menționăm că încălcarea prevederilor legale privind curățenia la locul intervenției, modul de împrejmuire, semnalizare, realizare a umpluturilor, refacere și recepție a pavajelor, se sancționează conform legislației în vigoare", se mai arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel