Urmărește emisiunea live


Financial Times: De ce se pierd bagajele pe aeroporturi

Fotografie de la nappy, Pexels
Fotografie de la nappy, Pexels

Companiile aeriene au înregistrat o sumedenie de plângeri privind bagajele pierdute în acest an. Vina a fost aruncată pe lipsa de personal, şi se pare că este corect. 

Nu poţi avea încredere în bagaje, pleacă pe cont propriu. Asta spune Financial Times. Conform sursei citate, pe Heathrow, aeroportul simbol al Londrei, au apărut informaţii despre "bagaje care călătoresc fără pasageri". 

Lipsa angajaţilor la bagaje, motivul principal. Cum se rezolvă problema



Pasagerii dau, în mod corect, vina pentru pierderea bagajelor pe aeroporturi şi pe companiile aeriene. Sita, o companie IT aviatică, transmite că s-a înregistrat o creştere de 17% a bagajelor pierdute în iulie 2022 faţă de aceeaşi lună a anului 2019. Spre exemplu, tot la Heathrow, numărul angajaţilor care se ocupă de bagaje este cu o treime mai mic faţă de perioada dinaintea pandemiei. 

În medie, însă, doar 0,4% dintre bagaje sunt pierdute sau rătăcite în aeroporturi, mai arată sursa citată.

Peter Drummond, şeful departamentului de bagaje de la Sita, arată că "lumea din spatele cortinei" aeroporturilor este extrem de complexă logistic. Dar adaugă că digitalizarea lucrului cu bagajele reduce pierderea sau rătăcirea bagajelor. 

Compania aeriană ţi-a rătăcit bagajul de cală? Hârtia fără de care nu îl poţi primi înapoi. La ce despăgubiri ai dreptul

Ramona Colea, CEO Flight Claim, o organizaţie care se ocupă de apărarea drepturilor pasagerilor de avion, a explicat pentru DC NEWS cum trebuie procedat în cazul în care bagajul de cală este rătăcit de compania aeriană, dar şi la ce despăgubiri au dreptul pasagerii. 

"Compania aeriană nu spune niciodată că a pierdut bagajele. Practic, tu îţi laşi bagajul la aeroport şi îl iei la destinaţia finală, chiar dacă ai zbor cu escală. Dacă ajungem acolo şi bagajul nu apare, ce facem? Mergem la biroul de bagaje pierdute, fie cel al companiei, fie cel general dacă nu are compania, completăm un formular, numit Property Iregularity Report (PIR), în care descriem marca bagajului, culoarea, etc. Pe eticheta de bagaj se vede şi câte kilograme avea bagajul. 

La PIR se ataşează şi eticheta de bagaj, cea primită încă de când a fost lăsat bagajul la cală. O copie a PIR-ului o primeşte şi pasagerul, iar o copie rămâne la compania aeriană. Rămâne să înceapă căutarea bagajului. S-ar putea să fie găsit imediat, să vină cu următoarea cursă, sau după câteva zile. Dacă ajunge bagajul după 5 zile, nu înseamnă că bagajul a fost pierdut, înseamnă că a fost întârziat. Bagajul este pierdut doar dacă nu vine în 21 de zile. Dar e nevoie să completăm acest formular, pentru că nu vine nimeni să tragă pasagerul de mânecă. 

Dacă vine după 5 zile, bagajul este adus la destinaţia pasagerului. Există şi varianta în care pasagerul este deja acasă. Bagajul îi este adus acasă sau la hotel, sau unde este. Când i-l aduce, angajatul companiei recuperează PIR-ul. În felul ăsta, compania aeriană, având două PIR-uri, original şi copie, dovedeşte că a predat bagajul", a declarat Ramona Colea, CEO Flight Claim, pentru DC NEWS. 

La ce despăgubiri avem dreptul 

"Ideal ar fi să călătorim cu ceva în bagajul de mână. Mulţi îşi iau doar laptop, telefon, încărcător, dar ar fi bine să avem şi ceva de schimb, haine, lenjerie, medicamente, reţete. Pentru că dacă bagajul de cală întârzie, apar cheltuieli. Îţi iei şosete, tricouri, etc. Nu ştii când vine bagajul", a mai declarat Ramona Colea. 

VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel