Fiica lui Putin a zburat „de peste 50 de ori” către Munich, în numai 2 ani. Ironie: Pe iubitul ei îl cheamă Zelenski

Foto: The Daily Telegraph
Foto: The Daily Telegraph

Ancheta mai sugerează că fiica cea mică a președintelui are o relație cu balerinul Igor Zelenski.

De la începutul campaniei sale militare împotriva Ucrainei, Vladimir Putin a criticat agresiv rușii pro-occidentali, al căror apetit pentru bucătăria și clima europeană presupun faptul că nu sunt nici suficient de patrioți: „mentalitatea lor este acolo, nu aici, cu oamenii noștri”.

Cu toate acestea, entuziasmul propriei sale fiice pentru șederea în Europa de Vest se potrivește cel puțin la fel de mult cu cel al oligarhilor „trădători” pe care i-a condamnat, sugerează o investigație comună a publicației ruse independente iStories și a revistei germane Der Spiegel.

Potrivit înregistrărilor de zbor obținute de cele două publicații, fiica cea mică a lui Putin, Katerina Tikhonova, a zburat la Munchen, în sudul Germaniei, „de peste 50 de ori” între 2017 și 2019, călătorind cu zboruri charter, cu sprijinul deplin al statului și în compania angajaților lui Putin din cadrul serviciului de securitate prezidențial.

Printre scurgerile de informații reprezentate inclusiv de documente oficiale, pe care au pus mâna jurnaliștii, se face referire la o serie de zboruri între Moscova și Munchen în primăvara anului 2020, unde apare și pașaportul unei fetițe de doi ani – aparent o nepoată necunoscută publicului a președintelui rus – și Igor Zelenski, fostul director al baletul de stat din München. Raportul spunea că este probabil ca Zelenski să fie partenerul de viață lui Tikhonova și tatăl copilului ei.

Fără vreo legătură cu președintele ucrainean cu același nume de familie, Igor Zelensky, în vârstă de 52 de ani, a fost un dansator apreciat la nivel internațional înainte de a deveni director artistic al Bayerisches Staatsballet în 2016. El a renunțat la funcția sa pe 4 aprilie, invocând „motive familiale private”, refuzând să condamne invazia stârnită de Putin în Ucraina.

Zelenski încă mai are un loc de muncă în consiliul de supraveghere al Fundației Patrimoniului Cultural Național din Rusia, care construiește un centru cultural în Crimeea și este cunoscut ca fiind un apropiat al Putin.

O sursă anonimă de la baletul de stat bavarez a declarat pentru Der Spiegel că Zelenski este „cel mai probabil partenerul fiicei lui Putin”.

Tikhonova, 35 de ani, ea însăși o fostă dansatoare rock’n’roll acrobatică, a fost căsătorită anterior cu Kirill Shamalov, cândva cel mai tânăr miliardar al Rusiei. Cuplul s-a despărțit în 2018.

În timp ce iStories și Der Spiegel nu au dezvăluit numele copilului născut în 2017, ziarele au scris că numele de familie al fetei este Igorevna, care ar corespunde fostului director de balet Igor Zelenski.

Tikhonova nu a răspuns solicitarea de comentariu realizată de Der Spiegel. Locația actuală a ei și a lui Zelenski nu este cunoscută.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel